Primarul comunei Niculești, Dorinel Soare, reales președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Dâmbovița pentru următorii 4 ani. Mesajul președintelui CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Continuitate la conducerea Filialei Județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România! Primarul comunei Niculești, Dorinel Soare a fost reales astăzi președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Dâmbovița. Primarii de comune din județ l-au ales pe Dorinel Soare în fruntea Asociației pentru următorii 4 ani, aceasta fiind și o recunoaștere a experienței edilului de la Niculești, care în ultimii ani a reprezentat în mod corect și cu profesionalism, atât la nivel național, cât și local, interesele tuturor comunelor din Dâmbovița.

La ședința Adunării Generale a Filialei Județene a Asociației Comunelor din România a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care l-a felicitat pe primarul de la Niculești, edil al Partidului Social Democrat Dâmbovița, pentru noul mandat obținut. De asemenea, în cadrul ședinței, șeful forului administrativ județean, președinte al PSD Dâmbovița, a înmânat fostului primar de la Doicești o „Diplomă de Excelență” pentru cei 38 de ani în care a condus administrația locală de la Doicești.

„Primarul comunei Niculești, Dorinel Soare, a fost ales astăzi, pentru următorii 4 ani, președinte al Filialei Județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România! Îl felicit pe domnul primar pentru mandatul obținut și sunt sigur că acest lucru se datorează experienței și modului în care, până acum, a reprezentat interesele tuturor comunelor dâmbovițene. De asemenea, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România, i-am înmânat domnului Mircea Ismail o Diplomă de Excelență pentru cei 38 de ani în care a condus primăria Doicești.

Totodată, am ținut să-i asigur pe toți primarii prezenți la întâlnire că vor avea în instituția pe care o conduc un partener de încredere, gata să acorde tot sprijinul necesar dezvoltării tuturor comunelor dâmbovițene”, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply