Primarii comunelor din România, reacție dură după ce Guvernul Cîțu a adoptat Ordonanța privind înghețarea salariilor personalului bugetar. ACoR a depus la Guvern o plângere prealabilă, iar dacă în 30 de zile nu se vor lua măsuri va ataca Ordonanța în instanță

Primarii comunelor din România reacționează după ce, pe finalul anului 2020, Guvernul Cîțu a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care îngheață salariile personalului bugetar.

Asociația Comunelor din Romania (ACoR), condusă de primarul comunei dâmbovițene Vulcana Băi, Emil Drăghici, a înaintat o plângere prealabilă Guvernului, ministerelor Finanțelor, Muncii, Dezvoltării și Avocatului Poporului referitoare la OUG ce prevede menținerea în 2021 a cuantumului brut al salariilor personalului bugetar la nivelul din decembrie 2020, Asociația susținând că Ordonanța a fost emisă „cu nerespectarea prevederilor legale”, iar actul normativ nu a fost pus în dezbatere publică, așa cum era legal.

Președintele ACoR, Emil Drăghici, a declarat că prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, Guvernul României a avut un comportament abuziv și un exces de putere.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „în procesul de elaborare a actelor normative, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a informa și de a supune consultării și dezbaterii publice proiectele de acte normative și de a permite accesul cetățenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum și la datele și informațiile de interes public, în limitele legii”

„ACoR consideră că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2020 a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale, concluzionând în mod succint și fără echivoc că Guvernul României și-a depășit vădit competența, acționând discreționar, manifestând dispreț față de prevederile constituționale și legale”, se arată într-un comunicat de presă remis de aceasta.

De asemenea, Asociația consideră că prezența acestui „exces de putere de o gravitate extremă aduce prejudicii drepturilor autorităților administrației publice locale”, care funcționează ca autorități administrative autonome și cărora, prin această Ordonanță le sunt încălcate principiul legalității și cel al autonomiei locale.

Potrivit președintelui Asociației Comunelor din România Filiala Dâmbovița, Dorinel Soare, primarul comunei Niculești, ACoR solicită depunerea tuturor diligentelor pentru abrogarea Art. I si V din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 226/2020, rezervându-și dreptul legitim și statutar de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, daca în cel mult 30 de zile calendaristice de la înregistrarea plângerii nu se va adopta măsura solicitată.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene prevede printre altele ca:

– în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

– în 2021 indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2020.

leave a reply