Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, întâlnire cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon

Domnul Nicolae Ciucă, Președintele Senatului României, a fost primit la Reședința eparhială, joi, 30 mai 2024, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.

În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe subiecte, dintre care amintim rolul important pe care Biserica Ortodoxă îl are în societatea românească, ca reper moral, spiritual și cultural fundamental, precum și nevoia unei aprofundări a colaborării dintre Stat și Biserică, pentru o cât mai bună educație a tinerelor generații, dar și edificarea unei culturi a dialogului, a bunei înțelegeri și a solidarității, în cadrul democratic și liber european.

La întâlnire au mai participat domnul senator Virgil Guran și Pc. Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

leave a reply