Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, clarificări privind ocuparea posturilor de prefect și subprefect ale județului: „Vom nominaliza persoane din interiorul PSD… Avem nevoie de oameni care să joace în echipa noastră, umăr la umăr, pentru a sprijini proiectele pe care le avem de dezvoltat în județul Dâmbovița”. VIDEO

Pentru a pune punct tuturor speculaților legate de funcțiile de prefect și subprefect ale județului și zvonurilor privind numele celor care vor ocupa aceste posturi, președintele Partidului Social Democrat Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinte PSD la nivel național, a declarat astăzi că negocierile din interiorul coaliției nu au fost finalizate și deci nu se știe care partid va desemna reprezentantul guvernului în teritoriu.

Dar, dacă la finalul negocierilor, Organizației PSD Dâmbovița îi va reveni funcțiile de prefect și subprefect ale județului partidul va propune o echipă puternică, formată din membrii PSD, care să „joace” în echipă, umăr la umăr, alături de administrația județeană și de administrațiile locale, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a județului.

leave a reply