Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, vizită de lucru în localitățile Dragomirești, Mănești și Tătărani, acolo unde se extind rețelele de alimentare cu apă și canalizare, în cadrul Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vizită în teren pentru a se asigura că Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, investiție de aproape 450.000.000 de euro, avansează în localitățile județului.

La acest moment se lucrează intens în localitățile Dragomirești, Mănești și Tătărani, acolo unde se extind rețelele de alimentare cu apă și canalizare cu fonduri europene, valoarea totală a investiției din cele trei localități depășind 30 milioane de euro.

„Astăzi, alături de conducerea Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița și primarii Dragoș Vlădulescu, Alexandru Constantin și Constantin Pătru, am verificat lucrări a căror valoare se ridică la aproximativ 30.200.000 de EURO (TVA inclus).

Așadar, în cele trei comune se urmărește:

-înființarea a 100 de km rețele de canalizare;

-racordarea a 5.228 de gospodării la rețeaua de canalizare;

-înființarea a 50 de stații de pompare a apei uzate;

-reabilitarea a 13 km de rețea de distribuție apă potabilă;

-branșarea a 533 de gospodării la rețeaua de apă potabilă.

Lotul pe care se lucrează în cele 3 comune face parte din cel mai mare proiect cu fonduri europene din Dâmbovița, Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, care se ridică la aproape 450.000.000 de euro.

De acesta vor beneficia cetățenii din 52 de localități dâmbovițene și Consiliul Județean Dâmbovița”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

leave a reply