Județul Dâmbovița ocupă un loc fruntaș, atât la nivelul regiunii Sud-Muntenia, cât și la nivel național, la atragerea de fonduri europene, iar obiectivul conducerii Consiliului Județean este ca nici de acum înainte să nu rateze nicio oportunitate de a aduce în județ banii europeni și a dezvolta și mai mult comunitățile locale.
Astăzi, președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a avut la Bruxelles o întâlnire extrem de importantă cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Comisarul European Roxana Mînzatu, pentru a identifica împreună cu aceasta noi oportunități de finanțare și de atragere a fondurilor europene în Dâmbovița.
„Întâlnire importantă pentru Dâmbovița la Bruxelles!
Împreună cu Comisarul European din România și vicepreședintele executiv al Comisiei, Roxana Mînzatu, am discutat, astăzi, despre câteva subiecte esențiale: strategia pentru dezvoltarea județului, oportunitățile de finanțare și atragerea fondurilor europene în Dâmbovița.
Obiectivul nostru comun este de a obține sprijin european astfel încât să putem construi un viitor mai bun pentru comunitățile din județul nostru.
Sunt mândru să merg și să discut cu un român despre Dâmbovița și dâmbovițeni chiar acolo unde se iau deciziile mari pentru România și pentru Europa.
Îi mulțumesc Roxanei Mînzatu pentru primirea prietenoasă!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.