Președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, despre realitatea cruntă din România sub guvernarea PNL: „Suntem o națiune pierdută la păcănele! Rușine! E clar că nu dați doi bani pe OAMENI! Pe oamenii de calitate, care pot schimba ceva în țara noastră”

În timp ce sălile de spectacole, cinematografele, restaurantele, bisericile, creșele și grădinițele de stat rămân închise, Guvernul liberal a considerat că în sălile de jocuri de noroc nu există nici un pericol de îmbolnăvire, drept pentru care își acestea își pot deschide larg ușile pentru jucătorii de „păcănele”. Această măsură a revoltat opinia publică, în marea ei majoritate, dar și o serie de oameni politici. Președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a criticat în termeni duri această mișcare a Guvernului Orban, acesta acuzând guvernanții de discriminare, de „îngroparea” HORECA, a turismului românesc și de punerea economiei pe butuci, în doar câteva luni.

„Suntem o națiune pierdută la păcănele!

Sălile de spectacolele, cinematografele, restaurantele rămân închise, nu sunt în interesul autorităților. La fel și lăcașurile de cult sau creșele si grădinițele. În schimb, sălile de „păcănele” pot funcționa fără nicio problemă, în viziunea Guvernului PNL!

HORECA este blocată și nimeni, dintre autoritățile competente (sau nu???), nu se grăbește să găsească soluții în acest sens. Singurii care se chinuie să repornească turismul sunt principalii implicați, antreprenorii care trăiesc din asta. Și sunt singuri în fața acestui „război”.

Ce să înțelegem? Preferați cetățenii care își duc veacul prin sălile de jocuri de noroc, captivii unul flagel greu controlabil, în detrimentul celor care participă la activități culturale, religioase, care călătoresc sau preferă să socializeze într-un restaurant?
Nu cumva găsim discriminare în această situație? Lăcașurile de cult nu aduc voturi la fel de ușor că sălile de „păcănele”?

Vă mulțumiți cu acest nivel, deși rolul vostru, ca autorități ale statului este să atrageți investiții, să asigurați dezvoltarea societății? Nici nu e cazul să vorbim de investiții, în situația în care Guvernul nu a făcut altceva decât să paralizeze economia…
În toată această situație, premierul Orban nu știe decât să se laude cu un milion de români aflați în șomaj tehnic, iar ministrul Tătaru minte cu nerușinare că Franța prelungește perioada măsurilor restrictive.

Rușine! E clar că nu dați doi bani pe OAMENI! Pe oamenii de calitate, care au ceva de spus, care pot schimba ceva în țara noastră, dar care, nu-i așa, nu sunt așa ușor de păcălit în campania electorală!”, a declarat președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre.

 

leave a reply