Premieră. Primăria Târgoviște a testat pentru prima oară pe străzile municipiului un autobuz hibrid

Întrucât Primăria Târgoviște va implementa, cu fonduri europene, un proiect care privește modernizarea transportului public local, astăzi, la Complexul Turistic de Natație a fost testat, pentru prima oară în municipiu, unul dintre autobuzele urbane produse de Mercedes. Este vorba de autobuzul Mercedes-Benz Citaro Hybrid, special conceput pentru traficul din orase și care îndeplinește toate condițiile cerute de Uniunea Europeană în acest domeniu.

Reprezentanții Mercedes au venit special la Târgoviște pentru a prezenta autorităților oferta lor de autobuze hibrid, moderne, performante, care oferă confort cetățenilor și sunt extrem de prietenoase cu mediul.

Așadar, astăzi, preț de câteva zeci de minute pe străzile din municipiu a circulat primul autobuz ecologic, iar primii pasageri ai acestuia au fost primarul Cristian Stan, senatorul Adrian Țuțuianu, viceprimarul Cătălin Rădulescu, directorul Complexului Turistic de Natație, Ciprian Prisăcaru, reprezentanții Mercedes-Benz și reprezentanții mass-media.

„Ne-a fost prezentat un autobuz hibrid, un autobuz conceput de Mercedes special pentru ceea ce înseamnă traficul urban. Facem această prezentare în condițiile în care administrația locală târgovișteană implementează în acest moment un proiect de peste 20 de milioane de euro care vizează mobilitatea urbană, transportul public în comun. Este un proiect finanțat pe fonduri europene, Axa 4. La acest moment sunte la elaborarea studiului de fezabilitate, iar stabilirea caracteristicilor unui asemenea vehicul urban reprezintă o importanță deosebită pentru ceea ce înseamnă viitoarele autobuze care vor circula pe străzile din municipiul Târgoviște… Așadar, vrem să luăm o decizie în cunoștință de cauză, vrem să știm care este cea mai bună variantă pentru administrația locală târgovișteană, pentru comunitatea târgovișteană… De aceea facem aceste prezentări. Am văzut cum se comportă și în trafic acest model de autobuz hibrid. Această prezentare a mai fost făcută anterior în Craiova, în Sibiu, Pitești, Brașov, acolo unde se implementează proiecte similare”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Proiectul european pe care îl va implementa Primăria Târgoviște are în vedere modernizarea fundamentală a transportului public în comun prin achiziționarea de vehicule ecologice, construirea infrastructurii necesare, modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Târgoviște.
În cadrul proiectului vor fi achizitionate 24 de autobuze, vor fi realizate 28 de stații de călători, 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi reabilitate străzi în lungime de 5,4 km, respectiv bulevardele Mircea cel Bătrân și Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, Mihai Bravu, Nicolae Radian, precum și pasajul peste calea ferata pe DN 72.
Toate stațiile și mijloacele de transport vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat și un sistem de management flota, cu aplicatii multiple.
Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, o cameră „mama și copilul”, sistem de ticketing, cel putin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi și persoane cu dizabilități.

Autoritățile locale susțin că o dată cu implementarea proiectului costurile de operare vor scădea la o treime față de cele actuale, iar emisiile de dioxid de carbon vor fi drastic reduse, avantaje vor determina posibilitatea acordării în viitor a unor gratuități la transportul în comun cât mai multor categorii de oameni. Ba chiar autoritățile locale iau în calcul, în funcție de analiza care se va  realiza dupa implementarea proiectului, și gratuitatea transportului public în comun pentru toți târgoviștenii.

 

 

leave a reply