„Poarta Vânătorilor”, monument istoric, emblematic, al municipiului Târgoviște va intra luna viitoare într-un amplu proces de restaurare și consolidare.

„Poarta Vânătorilor”, monument istoric de clasa A, ce datează din secolul al XVII-lea, care nu a fost niciodată restaurat și se află la acest moment într-o stare avansată de degradare, va intra luna viitoare într-un amplu proces de restaurare și consolidare. Vestea a fost dată astăzi de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care a declarat că acest monument istoric emblematic pentru oraș va fi repus în valoare cu fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului și Primăria Târgoviște.

Potrivit edilului, intervențiile vizează, în linii mari, refacerea, în tehnică tradițională, folosindu-se cărămidă de epocă, a celui de-al doilea arc al porții și a bolții dintre cele 2 arce, refacerea zonelor de zidărie degradată cu același tip de cărămidă, refacerea integrală a paramentului și rostuirea acestuia, urmată de operațiunea de protejare, punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea unui sistem de iluminat arhitectural și stradal în concordanță cu amplasamentul, refacerea pavajului.

Pentru a reveni la imaginea istorică, pe acest sector de drum nu vor exista trotuare, circulația pietonală va fi demarcată de cea auto prin bolarzi cilindrici din piatră, cu diametrul de 25 cm. Zidurile din subteran se vor marca prin cărămidă de pardoseală.

Proiectul își propune și mărirea gabaritului de liberă trecere pe sub Poarta Vânătorilor, sporirea siguranței circulației și îndepărtarea pericolului de a se deteriora poarta.

Zona pentru care s-au proiectat lucrările de reamenajare și asfaltare drum și trotuare este în lungime de 110 m, cu excepția zonei de sub Poarta Vânătorilor (36 m) care va fi realizată de către I.N.P. București, cu pavaj specific, intervențiile vizând o suprafață vastă, nu numai monumentul în sine.

Valoarea totală a investiției este de 3.471.151,49 lei (cu TVA), Institutul Național al Patrimoniului asigurând achiziția și finanțarea lucrărilor efective de restaurare a monumentului, Primăria Târgoviște suportând intervențiile conexe, de relocare a utilităților și de reconfigurare a străzii Coconilor.

„Putem spune că avem vești bune legate de acest monument. Luna viitoare vor începe lucrările de restaurare, conservare și punere în valoare a acestui monument. Vorbim despre lucrări foarte ample, care sunt finanțate din două părți. Pe de-o parte, Institutul Național al Patrimoniului – Ministerul Culturii, cu cea mai mare parte a lucrărilor și care vizează efectiv monumentul și 36 de metri zona monumentului. Acest lucru înseamnă că vor fi lucrări foarte ample care au în vedere pe de-o parte refacerea monumentului, cu cărămidă de epocă în baza unui studiu istoric care a fost realizat, iar pe de altă parte, va fi coborât nivelul străzii cu aproximativ un metru, pentru că de-a lungul timpului s-au tot adăugat straturi peste drumul inițial, inclusiv asfaltul care este turnat. Intervențiile asupra monumentului până acum au fost sporadice și parțiale. S-au mai făcut prin 1970, dar cert este că niciodată acest monument nu a beneficiat de o restaurare în adevăratul sens al cuvântului. Este un monument de secol XVII, iar lucrările de acum vor schimba într-o măsură importantă toată această zonă. Administrația locală târgovișteană, printr-un proiect complementar va interveni, pe aproximativ 100 de metri liniari, cu intervenții la drum, la iluminatul public, care va fi refăcut în această zonă, va fi iluminat specific. De asemenea, devierea rețelelor de utilități este tot în sarcina administrației locale, urmând ca undeva anul viitor, cam prin luna aprilie, să avem gata o lucrare care va schimba întreaga zonă. Pe această porțiune, care face obiectul intervenției, vor dispărea trotuarele, zona pietonală va fi demarcată, vor fi bolarzi de piatră, iar pavimentul va fi unul de epocă, unul specific. Accesul auto va fi permis în continuare, vom vedea în ce condiții, dar mașinile vor continua să circule pe sub poartă, cu excepția faptului că vor putea să treacă și autovehicule mai înalte. Ideea nu este de a transforma zona aceasta într-una foarte circulată, ci dimpotrivă”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă pe teren, susținută alături de viceprimarul Monica Ilie și administratorul public, Gabriel Boriga.

leave a reply