Peste o sută de seniori din Moreni și din localitățile învecinate municipiului, în vizită la Palatul Parlamentului, la inițiativa președinților PSD Dâmbovița și PSD Moreni

Peste o sută de persoane din Moreni și zonele învecinate au vizitat astăzi Palatul Parlamentului, vizita fiind o surpriză organizată de președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și de președintele PSD Moreni, Gabriel Purcaru, totodată manager al SC Moreni Parc Industrial.

„În cadrul acestei vizite, cei peste 100 de participanții au avut oportunitatea de a vizita sediul legislativului României și de a afla mai multe despre modul în care funcționează instituțiile guvernamentale”, a precizat Gabriel Purcaru.

Foarte mulți dintre seniori și-au adus aminte cu nostalgie de vremea când au început lucrările la această clădire impresionantă, în 1980, clădire care are o suprafaţă desfăşurată de 365.000 mp şi care ocupă locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume.

Corneliu Ștefan și Gabriel Purcaru au fost „ghizi” speciali pentru vizitatorii vizibil emoționați, dar și încântați, la final fiind imortalizat momentul într-o fotografie de grup.

leave a reply