Pesta porcină a dat alerta în Dâmbovița. Ecarisare, analize, carne confiscată și chiar dosar penal la Lucieni

După ce a apărut primul caz de pestă porcină africană în județ, la Lucieni, autoritățile județene, conducerea Direcției Sanitar Veterinare, Prefectura, Poliția, sunt în alertă maximă și anunță că nu se vor abate nicio secundă de la prevederile Manualului Operațional și de la lege. Se pare că până acum autoritățile s-au mobilizat foarte bine, motiv pentru care au primit și aprecierile ministrului Agriculturii, Petre Daea, care a venit special la Târgoviște în ziua în care s-a confirmat primul caz de infectare cu virusul pestei porcine africane pentru a vedea cum se „mișcă” autoritățile responsabile și dacă știu exact ce au de făcut în acest caz.

La Lucieni se pare că situația este sub control, s-a eutanasiat porcina bolnavă, s-au instituit filtre de dezinsecție, se fac controale, atât la intrarea, cât și la ieșirea din localitate, pentru a împiedica transportul de animale sau de carne de porc și se pare că deja a fost întocmit și un dosar penal pe numele unui cetățean care vroia să părăsească localitatea cu câteva zeci de kilograme de carne de porc în portbagajul mașinii.

De asemenea, specialiștii Direcției Sanitar Veterinare au dat „iama” și în frigiderele și congelatoarele cetățenilor din Lucieni, care de frica pestei și-au sacrificat porcii din ogradă. Au fost prelevate probe, iar acum se așteaptă rezultatele pentru a se stabili dacă animalele sacrificate erau infectate sau nu cu virusul pestei porcine africane.

„Se pare că suntem pregătiți să facem față pestei porcine, deoarece nu am fost luați pe nepregătite de primul focar, avem deja experiența altor județe. Am avut întâlnirea cu domnul prefect și cu cei care sunt implicați în acest Comitet pentru Combaterea Bolilor, am confruntat și manualul după care noi ar trebui să luăm niște hotărâri și se pare că acestea au fost luate strict de pe manual. Domnul ministru ne-a vizitat și se pare că am acționat ca la carte… Doamne ajută să fie numai atât și focarul să nu se extindă. La Lucieni, echipele care acționează acolo, sunt formate din medic veterinar, asistent veterinar, oameni care știu ce au de făcut în asemenea momente, plus că sunt monitorizați îndeaproape de conducerea Direcției Sanitar Veterinare. Deocamdată nu mai este nici un focar și Doamne ajută să nu mai… Dar, nu am văzut până acum la nici un județ să fie doar un singur focar. S-au recoltat și alte probe, numai că oamenii au fost puțini reticenți… S-au recoltat probe și de la cei care și-au tăiat porcii și urmează să vedem dacă și la cei care au sacrificat animalele există pestă… Numai că au fost un pic reticenți și nu prea i-au lăsat pe cei de la DSV să preia probe… La Lucieni au fost câteva cazuri în care oamenii au colaborat, urmează să vedem rezultatul acestor probe, care se fac atât la laboratorul din Târgoviște, cât și la cel de la București. La Lucieni, după ce am avut acea întâlnire în Comitetul de Combatere a Bolilor, împreună cu cei de la Mediu s-a stabilit locul unde să se facă groapa, ca totul să fie în regulă…” (Daniel Comănescu, președinte CJD)

,,În primul rând, în focar, am eutanasiat porcul respectiv și am făcut dezinsecția (duminică și luni), am făcut ecarisarea teritoriului și facem dezinsecția de sistare. În localitatea respectivă facem inspecție clinică la toate animalele de pe raza comunei, în toate gospodăriile care au porci. Localitatea este închisă în cele două capete cu filtre de Poliție și cu dezinsecția mașinilor și verificarea portbagajelor pentru că oamenii sunt așa cum sunt, răi, ca să nu spun altfel, pentru că pleacă cu carnea sacrificată pe furiș și o distribuie în tot județul dacă nu-i împiedicăm. Noi, autoritățile, încercăm să-i oprim pe cât putem. Deocamdată porcii din localitate nu vor fi eutanasiați, pentru că este un singur focar, este o evoluție atipică a bolii și nu putem să ne aruncăm așa fără să avem cele șapte zile în care trebuie să supraveghem, conform Manualului Operațional. În funcție de evoluție decidem ce vom face mai departe, în cadrul Centrului Local de Prevenire și Combatere a Bolilor, unde sunt foarte multe instituții implicate, pentru că nu mai este decizia mea. La Lucieni sunt filtre, dat în tot județul se fac controale clare pe tot ceea ce înseamnă circulația animalelor și a cărnii. Avem oameni în teritoriu, medici veterinari, Poliție… Astă noapte (n.n. duminică, 16 septembrie), eu personal am găsit într-o mașină aproximativ 20 kg de carne, la ieșirea din Lucieni, pe care am confiscat-o și omul se va alege cu dosar penal. A luat și amendă și va avea și dosar penal. Asta e viața. Trebuie să ascultăm sfaturile specialiștilor, pentru că din analiza făcută de noi, cel mai important vector de răspândire al virusului este omul… Avem o anchetă acum împreună cu Inspectoratul de Poliție, am făcut ancheta preliminară, ancheta epidemiologică și din informațiile noastre se pare că persoana respectivă,  din Lucieni, ar fi adus porcii dintr-un județ contaminat, dar asta este acțiunea Poliției și dumnealor trebuie s-o ducă la capăt și să vedem exact ce se întâmplă” ( dr. Sandu Tolea, director DSV Dâmbovița)

 

leave a reply