PDL cere demiterea… ”famigliei” Preda!

Partidul Democrat Liberal Dâmbovița solicită demiterea urgentă a dlui Costel Preda din funcția de director al Direcției Silvice Târgoviște și a soției sale, dna Luminița Preda, din funcția de inspector școlar general, ca urmare a presiunilor și abuzurilor politice fără precedent asupra personalului din subordine.

Familia Preda, care face parte din anturajul președintelui CJD, Adrian Țuțuianu,  a dus lupta politică dincolo de orice limită legală și morală și reprezintă dovada fără echivoc că PSD nu ține cont de drepturile și libertățile cetățenești și folosește funcțiile publice pentru a obliga personalul silvic, respectiv cadrele didactice – prin amenințări – să obțină scoruri electorale favorabile partidului pe care îl reprezintă.

Facem un apel la personalul din învățământ și la cel din cadrul Direcției Silvice Târgoviște să reziste acestui atac la democrație, să nu renunțe la demnitate și onoare și să-și exercite dreptul la vot după cum le dictează conștiința. Partidul Democrat Liberal solicită, de asemenea, ca organele de urmărire penală să înceapă o anchetă în cazul soților Preda, de neoprit altfel în disperarea de a aduce voturi la partid.

Departamentul de Comunicare al PDL Dâmbovița

leave a reply