Parada Babel și debut inedit cu spectacole de dans vertical

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra, ajuns la cea de a XII-a ediție, se desfăşoară în perioada 10-16 iunie 2024.

Așa cum organizatorii festivalului v-au obișnuit, prima zi de festival trezește la viață străzile orașului prin Parada Babel, animată de artificieri, motocicliști, mașini ale festivalului, voluntari, participanți din diferite colțuri ale lumii, reuniți într-un periplu al prieteniei. Luni, 10 iunie, începând cu 21:30, Parada va porni pe traseul Parcul Chindia (Teatrul de Vară) – Calea Domnească – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Str. Poet Grigore Alexandrescu (între sensul giratoriu și intersecția dintre strada Poet Grigore Alexandrescu și Bulevardul Libertății).

Parada se va opri la Casa Sindicatelor, pe care, de la ora 22:00, se va desfășura primul spectacol de dans vertical al trupei Il Posto Vertical Dance & Marco Castelli Small Ensemble din Italia, al doilea fiind în ziua următoare, de la ora 21:30.

Pentru toate aceste momente artistice, circulața rutieră va fi oprită astfel:

  • În data de 10 iunie, pe strada Poet Grigore Alexandrescu, între orele 21:15 și 23:00 (Bld. Mircea cel Bătrân la intersecție cu Strada Poet Grigore Alexandrescu) pentru Paradă și pentru primul spectacol de dans vertical;
  • În data de 11 iunie, pe strada Poet Grigore Alexandrescu, între orele 21:15 și 22:15 (Bld. Mircea cel Bătrân la intersecție cu Strada Poet Grigore Alexandrescu) pentru al doilea spectacol de dans vertical.

leave a reply