Parada BABEL, explozie de veselie, muzică, dans, artificii și artiști de pe patru continente. Tema din acest an a fost „Nunta”

Nuntă „multiculturală” pe străzile Târgoviștei! Acest lucru a fost posibil datorită organizatorilor Festivalului Artelor Spectacolului Babel, care au fost „nașii” artistici ai celei mai mari, mai vesele și inedite nunți în aer liber din municipiu. Parada Babel 2019 a animat străzile din Târgoviște și a scos din case târgoviștenii, chiar dacă vremea a fost una capricioasă.

Seara de 3 iunie a Festivalului Artelor Spectacolului- Babel 2019 s-a încheiat cu mult entuziasm, printr-o paradă  ce a pornit din Parcul Chindia și a ajuns la Teatrul Tony Bulandra, străbătând Calea Domnească, Bulevardul Mircea cel Bătrân și Bulevardul Carol I. A fost o adevărată explozie de veselie, o atmosferă vie, brodată cu artificii, muzică și dans, care i-a încântat pe târgoviștenii veniți să-i salute cu căldură și prietenie pe artiștii sosiți la Târgoviște de pe tot mapamondul.

Parada Babel 2019 s-a desfășurat într-o explozie de artificii și de costume în culori specifice zonelor de unde provin participanții la festival și a reprezentant o bucurie absolută pentru iubitorii de teatru și artă scenică. Teatrul Tony Bulandra, municipiul Târgoviște, va fi până pe 9 iunie epicentrul artelor spectacolului internațional.

„Nu am fost la nicio nuntă, în afară de nunțile mele, în viața mea, dar mi se pare extraordinar pentru că este prima nuntă făcută cu 30 de națiuni. Deci, fiecare pe legea lui, ca la Babel. Imaginea României sper că este extraordinară pentru că este imaginea pozitivă, imaginea veseliei, imaginea bucuriei, asta am vrut să dăm ca imagine despre România, despre Târgoviște, și asta am reușit… S-a oprit până și ploaia, ceea ce înseamnă că suntem în relații directe și cu Divinitatea, după plecarea papei. Lumea trebuie să vină la Babel pentru cu Babelul este o reîntâlnire cu istoria, pentru că este cultură în stare pură, în simplitate și nu trebuie să fugă de distracție, pentru că la Babel este distracție la maxim. Babel ne bucură cu spectacole în fiecare zi, cu workshop-uri, cu întâlniri extraordinare… Sunt prezenți oameni din patru continente, ceea ce nu este puțin pentru că i-am convins să vină pe banii lor, ceea ce este ca la nuntă în România”, a declarat la finalul paradei Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra”.

Program Babel- 4 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Imagini teatrale succesive în teatrul est-european cu: Oleg Loevski, Dimitry Aryupin, Aleksandar Ivanovski, Inesa Pilvelytė, Piotr Kulczyk, Horațiu Mihaiu, Ovidiu Caița; 2h

18:00 Sala Mare, In transit, regia: Aditi Venkateshwaran, IAPAR, India; 1h

19:30 Casa Sindicatelor, Julius Caesar, regia: Okbaoui Cheikh, Forssane el Rokeh, Adrar, Algeria; 1h

21:00 Piața  Mihai Viteazul, The Heart of Don Juan, regia: Piotr Kulczyk, Scena Kalejdoskop, Polonia; 1h

 

Program Babel- 5 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Yoga for performers, workshop, Aditi Venkateshwaran, IAPAR, India; 3h

18:00 Sala Mare, After, regia: Kim so jung, Sangsangchangkko (The Imaginary House), Coreea de Sud; 1h 10 min.

19:00 Centrul Vechi, Fiecare duine (Fiecare om), regia colectivă PASS, Edinburgh College, Scoția; 40 min.

19:30 Piața Mihai Viteazul, Operativi!, regia: Mario Gumina, Eccentrici Dadaro, Italia;1h

20:30 Casa Sindicatelor, Not a children`s game, regia: Albertas Vidžiūnas, Teatrul Alytus, Lituania, 1h 45 min.

 

leave a reply