Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, participă la acest demers internațional, invitându-vă să petreceți o oră în cadrul celui mai important obiectiv turistic din județul Dâmbovița. Astfel, sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 17:00 – 18:00, intrarea va fi liberă în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște.
Începând de duminică, 31 martie 2019, odată cu trecerea la ora de vară, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște anunță modificarea programului de vizitare al muzeelor aflate în administrare: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat între orele 09:00 -18:30, cu mențiunea că ultimul bilet va fi eliberat la ora 18:00.
Astfel, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Dâmbovița va fi deschis șase zile pe săptămână, de marți până duminică, prețul unui bilet fiind de 12 lei pentru adulți și 6 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Programul muzeelor din Târgoviște ce aparțin C.N.M. „Curtea Domnească” Târgoviște va fi de marți până duminică, între orele 09:00 -17:00, prețul unui bilet fiind de 8 lei pentru adulți și 4 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Muzeele din județ vor fi deschise de miercuri până duminică, excepție făcând primul și al treilea week-end al fiecărei luni, iar prețul unui bilet este de 6 lei pentru adulți și 3 lei pentru elevi, studenți și pensionari.