Distrusă aproape în totalitate de o deflagrație ce a avut loc în urmă cu 19 ani, clădirea Oficiului Poștal nr. 3 de la Gara Târgoviște Sud arată și astăzi ca o scenă dintr-un film de război. Grav avariat în urma unei explozii cauzată de scurgeri de gaze, apoi ținut în acel stadiu pentru o anchetă al cărei rezultat nu se cunoaște, imobilul s-a degradat de la an la an, timp în care Compania Poșta Română, deși nu a mai avut niciun impediment de a demara reparațiile, nu a făcut-o. În toți acești ani, reabilitarea clădirii OP 3 a fost în atenția miniștrilor de la Comunicații prin interpelările făcute de parlamentari dâmbovițeni, dar și în atenția administrațiilor municipale și județene care au tot căutat soluții de finanțare pentru a repara clădirea ajunsă un pericol public, însă fără niciun rezultat.
Acum imobilul este pe agenda președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, care a declarat că a purtat discuții cu Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, fost director general al Poștei Române, dar și cu actualul manager al Companiei Naționale Poșta Română, pentru a se găsi urgent o soluție în cazul ruinei Oficiului Poștal 3 de la Târgoviște. Președintele CJD, Alexandru Oprea, a precizat: „Eu vă spun că există activitate la Consiliul Județean Dâmbovița, că sunt foarte multe probleme și chiar credeți-mă că nu m-am dus la CJD să tai frunză la câini. Prioritățile săptămânii trecute sunt că am avut o discuție, la Ministerul Societății Informaționale, legată de evaluarea implementării celor două programe pe care le avem cu acest minister legat de registrele agricole pe zonele Moreni și Șotânga. În bună parte aplicațiile aflate la dispoziția unităților administrativ teritoriale sunt funcționale. Partea de mentenanță funcționează. Sigur că mai avem anumite probleme legate de modul în care angajații administrațiilor publice locale înțeleg să utilizeze aceste aplicații. De asemenea, am avut o solicitare către domnul ministru Alexandru Petrescu legată de clădirea Poștei Române de la Gară. Am convenit, împreună cu dumnealui, ca alături de directorul Oficiului Județean de Poștă, să vedem care este stadiul și dacă există o expertiză vizavi de acea clădire. Dacă nu există această expertiză, cu siguranță o vom face și vom înainta o solicitare de intervenție pentru că au trecut atâția ani și acolo nu s-a întâmplat nimic și am promisiuni, atât a dumnealui, cât și a domnului director al Companiei Naționale Poșta Română, prezent și dumnealui la această discuție, că vom iniția demersuri pentru a reabilita această clădire…”