Noua bază sportivă a Colegiului Național „Constantin Carabella” Târgoviște, aproape de finalizare

Noua bază sportivă a Colegiului Național „Constantin Carabella”, ce va deservi cei 800 de elevi ai unității de învățământ, se apropie de finalizare.

Baza sportivă este formată din sală de sport, teren exterior multifuncțional și vestiare, investiția presupunând și toate dotările aferente.

Proiectul este în stadiul realizării tencuielilor interioare și, potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, va fi finalizat în vara acestui an.

Potrivit primarului Cristian Stan, investiția se realizează din fondurile primăriei, are o valoare de 2,6 milioane lei și o suprafață de 900 de metri pătrați.

Așadar, din anul școlar următor, elevii Colegiului Național „Constantin Carabella” își vor desfășura orele de sport într-una din cele mai moderne baze sportive din municipiu.

leave a reply