Nou motiv de mândrie pentru Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște. Actrița Andreea Tănase, premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Tânărului Actor- HOP 2018

Andreea Tănase, angajată a Teatrului „Tony Bulandra”, a câștigat „Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual” la Gala Tânărului Actor, HOP, 2018, desfășurată la Costinești, între 3 și 6 septembrie

De-a lungul timpului, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște a repurtat o seamă de victorii prin participări la festivaluri naționale și internaționale, prin turnee în străinătate și cronici apreciative. Bucuria este la fel de mare când artiști din colectivul teatrului duc renumele acestuia mai departe prin calitățile lor și experiența acumulată.

Andreea Tănase, o actriță complexă, cu un curaj scenic aproape nebunesc, a reușit să impresioneze juriul Galei HOP, format din Felix Alexa – regizor, Roberto Bacci – regizor, Florin Piersic Jr. – actor, Anca Sigartău – actriţă, Cosmina Olariu – actriţă (câştigătoarea Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2017). Momentul pe care l-a prezentat s-a numit „Cine sunt Eu?” și a fost inspirat din „Unul, niciunul și o sută de mii” de Luigi Pirandello.

Este absolventă a secției de Actorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, clasa conf. dr. habil. Miklos Bacs, lect. univ. Irina Wintze, asist. drd. Camelia Curuțiu. Înainte de Actorie, a studiat, totodată, filosofia culturii la Facultatea de Filosofie din București.

În 2016, a fost nominalizată la Premiile UNITER, în secțiunea Debut, pentru rolul Samira din spectacolul „Balcanicele”, pus în scenă de Alexander Hausvater la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.

Actrița Andreea Tănase uimește de fiecare dată prin intensitatea interpretării și bucuria de a fi pe scenă. Cele mai noi producții în care o puteți vedea jucând la Teatrul „Tony Bulandra” sunt „Patima roșie”, după Mihail Sorbul, în regia lui Gelu Badea și „Carmen”, după Prosper Mérimée, în regia lui Suren Shahverdyan.

leave a reply