Municipiul Moreni va avea o centură ocolitoare! Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, documentație care va indica cea mai bună variantă de traseu a drumului.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat astăzi, 20 octombrie, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru a se putea stabili astfel cel mai bun traseu pe unde se poate realiza acest drum vital pentru dezvoltarea municipiului Moreni, dar și pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic din localitățile Gura Ocniței și I.L. Caragiale.

„Astăzi, am semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, documentație care ne va indica cea mai bună variantă de traseu a drumului care va ușura foarte mult condițiile în care se circulă în Moreni, dar și în comunele Gura Ocniței și I.L. Caragiale.

Prestatorul are la dispoziție 6 luni să predea studiul de fezabilitate, urmând ca în primăvara anului viitor să fie scoase la licitație publică proiectul tehnic și execuția centurii municipiului Moreni.

Estimăm că vom avea un drum de ocolire de aproximativ 15 km lungime cu o bandă pe sens, valoarea aproximată a întregului proiect fiind de 35.000.000 euro.

Centura ocolitoare a municipiului Moreni, în linie dreaptă!”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

În urma Studiului de fezabilitate va reieși lungimea traseului, eventualele poduri, pasaje, intersecții, dar, foarte important, se vor estima și sumele necesare.

Moreni are nevoie de o centură ocolitoare, nu doar din perspectiva micșorării valorilor de trafic din localitate. Investiția în acest tip de drum reprezintă o reală oportunitate de dezvoltare atât pentru municipiu, cât și pentru comunele din jurul acestuia. De asemenea, parcurile industriale și fabricile din zonă vor avea o infrastructură rutieră care să le asigure condiții de transport mult mai rapide și mai sigure.

 

leave a reply