Moș Crăciun a ajuns la copiii de la Răcari. Moșul a împărțit daruri și a primit la schimb multă bucurie, cântece și poezii

În acorduri de colinde, Moş Crăciun a poposit astăzi la Primăria Răcari, de unde a plecat cu trăsura către instituţiile de învăţământ din oraş. Prima oprire, la Şcoala Ghimpaţi, acolo unde copiii, entuziasmați de „bătrânelul cu barba ninsă”, i-au oferit și ei în dar un impresionat program de cântece şi poezii.

Mai departe, Moş Crăciun a plecat către Şcoala şi Grădiniţa Răcari, unde copiii îl aşteptau cu mare emoţie și l-au fost primit poezii, colinde şi multă bucurie. Moşul i-a răsplătit cu cadouri dulci atât pe cei mici, dar şi pe cadrele didactice. Din alaiul Moşului a făcut parte, un spiriduș, două „Crăciunițe”, dar și primarul Marius Caraveţeanu, artizanul programului de sărbătoare de la Răcari. Și elevii Liceului „Ion Ghica” s-au bucurat de prezența Moșului și de darurile acestuia.

Moşul nu a ocolit nici şcolile şi grădiniţele din Colacu, Mavrodin şi Ghergani, iar spre finalul zilei a  poposit şi la Centrul de Asistenţă Medicală pentru a lumina şi zilele bătrânilor internaţi aici, așa cum face de altfel de câțiva ani încoace.

Înainte de a pleca de la Răcari, Moșul s-a oprit la Primăria Orașului, acolo unde, în jurul bradului frumos împodobit, a oferit cadouri și copiilor pe care nu i-a întâlnit la școlile și grădinițele vizitate în cursul zilei.

leave a reply