Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, o nouă vizită în județul Dâmbovița

Fostul cu actualul ministru al Apărării, față-n față pentru a discuta despre problemele județului… După ce a participat la resfințirea Bisericii Mânăstirii Dealu, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, se întoarce în județul Dâmbovița pentru a lua pulsul problemelor din industria de apărare, dar și pentru a se întâlni cu autoritățile locale și județene. Ministrul Apărării efectuează mâine o vizită de lucru în județul Dâmbovița, unde împreună cu fostul ministru MAPN, Adrian Țuțuianu, parlamentari, autorități județene, reprezentanți ai Instituției Prefectului va vizita unitățile militare din județ, societățile din industria de apărare, va avea discuții cu conducerile acestora, dar și cu liderii de sindicat, iar mai apoi va trage concluziile în cadrul unei conferințe de presă pe care o va susține la sediul Partidului Social Democrat. Atât reprezentanții sindicali, cât și autoritățile județului, speră ca această vizită să fie de bun augur și să nu se finalizeze doar cu promisiuni, ci cu lucruri concrete care să „salveze” industria de apărare dâmbovițeană, care are probleme multe și are nevoie de comenzi importante  pentru a putea supraviețui.

leave a reply