Dragi prieteni dâmbovițeni,
Mă adresez dumneavoastră cu bucuria smerită de a vă transmite un gând bun, pornit din inimă. Sărbătorile de iarnă înseamnă, mai presus de orice, emoția curată a unui nou început. Știu că, pentru mulți dintre dumneavoastră, 2013 a fost încercat de provocări, momente mai bune sau mai dificile. Dar să știți, dragi prieteni, că, peste toate, 2013 a însemnat un an al reconstrucției. Și asta vi se datorează vouă, fiecăruia dintre cei care ați vărsat efort și sacrificiu. Tocmai de aceea, cred sincer că, așternut pe strălucitul praznic la Nașterii Domnului, hrănit cu rugăciuni și colinde, Anul Nou va aduce mângâierea blândă a speranței de mai bine.
Să vă dea Dumnezeu puterea de a primi împăcați aceste sărbători. Ascultați un colind, aprindeți o lumânare, spuneți o rugăciune. Și nu uitați niciodată să vă bucurați de familiile voastre, de prieteni, de cei care vă sunt dragi. La finalul zilei, ei sunt tot ceea ce contează!
Din suflet,
Sărbători fericite!
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa,
conf. univ. dr. Adrian Ţuţuianu