Mega-miting PSD. Piața Victoriei „asediată” de sute de mii de social democrați care au cerut eradicarea statului paralel

Piața Victoriei din capitală sub asediul social democraților veniți din toate colțurile țării pentru a protesta împotriva statului paralel și a abuzurilor din Justiție! Sute de mii de membrii, simpatizanți și nu numai ai Partidului Social Democrat, îmbrăcați în alb, „înarmați” cu pancarde și steaguri și-au dat întâlnire în cea mai importantă piață din București pentru a cere președintelui țării să respecte Constituția, dar și pentru a arăta că PSD reprezintă o forță politică. Mitingul PSD din Piața Victoriei reprezintă cel mai mare eveniment de acest gen organizat vreodată de un partid politic și, potrivit social democraților, este primul pas din lupta pentru respectarea drepturilor fundamentale și constituționale. Potrivit organizatorilor, numărul participanților la miting a fost de aproape 500.000, iar 13.500 dintre aceștia au fost membrii și simpatizanți PSD din județul Dâmbovița, care au participat la miting atât pentru a-și susține liderii, cât și pentru a transmite un mesaj clar, acela că sunt împotriva statului paralel și că vor o țară normală, în care prevederile constituționale sunt respectate.

O țară normală este promisiunea făcută de liderii PSD oamenilor din Piața Victoriei și nu numai.

„Nimeni nu a forțat vreodată pe cineva să meargă la miting. Nu le-am promis nimic oamenilor, decât o țară normală… Eu cred că în primul rând mitingul a arătat că există o susținere populară pentru proiectele pe care le avem, mă refer aici și la cele trei legi ale Justiției, dar și la modificarea Codurilor prin preluarea deciziilor Curții Constituționale și a Directivelor europene privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a participa la propriul proces. Cred că întreaga societate românească a primit un semnal puternic legat de modul în care funcționează Justiția și sunt respectate drepturile și libertățile fundamentale. Eu cred că societatea are „anticorpii” necesari, la aproape 30 de ani de democrație, pentru a consolida statul de drept și nu pentru a consolida statul paralel. Mitingul a arătat și că Partidul Social Democrat este principala forță politică a acestei țări, capabilă să mobilizeze membrii și simpatizanții în susținerea proiectelor cu care a câștigat guvernarea din 2016. Mitingul a arătat și soliditatea coaliției de guvernare… Puterea adevărată, așa cum spune Constituția, este cea dată de popor” (Adrian Țuțuianu, președinte PSD Dâmbovița, vicepreședinte PSD la nivel național)

 

leave a reply