Liderii Partidului Național Liberal de la nivel central strică planurile PNL Dâmbovița!
La o zi după ce PNL Dâmbovița a anunțat oficial că Ion Sorin este candidatul partidului pentru Consiliul Județean Dâmbovița, Biroul Politic Național a decis ca „Președintele filialei județene a PNL va candida la alegerile locale din anul 2024 la funcția de președinte al Consiliului Județean sau la funcția de primar al municipiului reședință de județ, în funcție de situație.”
Așadar, conform Deciziei nr.06 din 31 ianuarie 2024, președintele PNL Dâmbovița, senator Virgil Guran, trebuie să-și asume candidatura fie la Consiliul Județean Dâmbovița, fie la Primăria Târgoviște, pentru că așa cum a declarat în repetate rânduri este un „om de partid” și respectă deciziile luate în interiorul formațiunii politice.
Și asta nu este tot… Decizia luată de Biroul Politic Național al PNL este mult mai complexă care l-ar putea lăsa pe Virgil Guran și fără o candidatură la alegerile parlamentare și, de asemenea, ar putea aduce dizolvarea Organizației Județene a PNL Dâmbovița.
Iată ce spune, în integralitate, Decizia nr.06 din 31 ianuarie 2024 a Biroului Politic Național al PNL: