Liviu Dragnea bagă pumnul în gură colegilor din teritoriu. Reacție la vârf la rezoluțiile membrilor PSD din Dâmbovița și Ialomița

Războiul din PSD, declanșat de excluderea din partid a liderilor din Dâmbovița și Ialomița, este se pare abia la început. Ca reacție la rezoluțiile membrilor de partid din cele două județe, unde social-democrații s-au coalizat și au făcut scut în jurul liderilor excluși din PSD, șeful PSD Liviu Dragnea a declarat că a citit documentele adoptate și că „le-a dat un sfat prietenesc” acestora: „să nu mai amenințe celelalte organizații din țară”.

„Înțeleg că se încep niște demersuri de contestare, ajung la Comisia de Etică, nimeni nu e oprit să facă ceva. Nimeni nu e oprit să se opună excluderii. Cu tot respectul pentru colegii mei, i-am rugat să nu mai amenințe celelalte organizații din țară. Le-am dat un sfat prietenesc”, a spus Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, președintele PSD a ținut să comenteze și despre faptul că senatorul Adrian Țuțuianu l-a acuzat pe fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, că îi amenință pe primarii dâmbovițeni semnatari ai rezoluției de susținere a parlamentarului exclus din partid. Liderul social democrat susține că nu cunoaște aceste demersuri și că pe Alexandru Oprea îl știe tot de la Adrian Țuțuianu. Totodată, șeful PSD face apel la social democrații din cele două organizații județene să respecte deciziile CEX și să „să nu uite că am spus că sprijinim obiectivele acestui partid”.

„Nu știu despre aceste demersuri. Pe domnul Oprea îl știu de la domnul Țuțuianu, despre care îmi zicea că e de mare valoare și de mare încredere, înainte de a-l pune președinte al CJ. Dacă face amenințări, cel mai bine ar fi să facă plângeri penale. Îi rog pe toți colegii mei, primari din Dâmbovița, Ialomița, membri de partid, să nu uite că am spus că sprijinim obiectivele acestui partid. Așa cum CEX a validat propunerea, mai mult sau mai puțin democratică, pentru a fi ras fostul președinte al CJ, tot la fel e normal ca fiecare să respecte și deciziile CEX. Nu poți să ceri ca doar deciziile tale să fie respectate, să jignești un întreg partid, iar apoi să ameninți cu demisia. Eu sper ca niciun primar sau parlamentar să nu părăsească acest partid. PSD e un partid mare și stabil. Am mai făcut Congres și am întrebat Congresul. Nu poți să supui la vot ce nu e trecut în statut. Am făcut și un miting. Am întrebat și în CEX și s-a supus la vot. PSD nu e un partid de maimuțe, CEX nu e instrumentul lui Iohannis sau al lui Pahonțu”, a declarat Liviu Dragnea.

 

leave a reply