La Pucioasa, ședință festivă de învestire a Consiliului Local și a primarului reales, Constantin Ana. Conducerea PSD Dâmbovița, prezentă la eveniment

Ședință festivă de învestire, astăzi, 23 octombrie, a Consiliului Local şi a primarului reales al orașului Pucioasa, Constantin Ana. La evenimentul găzduit de Centrul cultural european din Pucioasa, au fost prezenți: Corneliu Ştefan, liderul PSD Dâmboviţa și preşedintele ales al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, senatorii PSD Titus Corlăţean şi Ionuţ Vulpescu. Jurământul de învestitură a avut loc în prezența subprefectului județului Dâmbovița, Chiru Cristea Cătălin. Reales în funcția de primar al orașului cu o majoritate covârșitoare din voturi, Constantin Ana a ținut să le mulțumească tuturor, și celor care l-au votat, și celor care nu l-au votat, rugându-i pe cetățenii orașului să aibă încredere că lucrurile bune vor continua la Pucioasa.

„Este mandatul în care cu adevărat vom face lucruri memorabile. Sper ca acest lucru să fie înţeles şi de consiliul local. Să fim parteneri întru dezvoltarea oraşului. Să construim cera ce ne-am propus. Tot ceea ce se întâmplă în Pucioasa se desfăşoară în jurul omului, al cetăţeanului. El este personajul principal în administraţie, pentru el lucrăm şi aşa trebuie să se întâmple peste tot. Lucrurile bune vor continua. Lucrurile rele le vom îndrepta. O să creştem un pic stricteţea şi rigoarea pentru că la Pucioasa pe lângă străzi, parcuri, clădiri, trebuie să construim împreună şi respectul, prietenia. Trebuie să învăţăm să conservăm tot ceea ce am realizat. Este păcat să irosim timpul curăţând în urma unora care nu înţeleg că avem şi reguli care trebuie respectate. Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat, le mulţumesc şi celor care nu m-au votat. Îi rog pe toţi să aibă încredere în mine şi în echipa mea. Sunt aici să facem lucrurile bune pe care toţi le aşteaptă”, a declarat Constantin Ana, primarul oraşului Pucioasa.

Și preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a mulțumit locuitorilor orașului că au ales să meargă în continuare cu PSD, reamintind că la Pucioasa, Constantin Ana a reușit în primul mandat să atragă cele mai multe proiecte europene de dezvoltare din Regiunea Sud Muntenia.

„Am asistat la un moment cu dublă însemnătate. În primul rând, s-a încheiat mandatul vechiului consiliu local, care, în jurul fostului, actualului şi viitorului primar Constantin Ana, a schimbat viaţa şi traiul de zi cu zi al locuitorilor din Pucioasa. Vom fi alături de primarul Constantin Ana. Îl vom sprijini în tot cea ce întreprinde”, a transmis președintele PSD Corneliu Ştefan.

Primarul reales al orașului a fost felicitat și de senatorul PSD Titus Corlățean: „Domnul primar a confirmat, inclusiv prin insistenţa şi energia pe care le-a depus în cei patru ani care s-au scurs, pentru promovarea unor proiecte esenţiale pentru viaţa cetăţenilor din Pucioasa. Veţi vedea că se va crea un parteneriat solid între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi preşedintele ales, Corneliu Ştefan, pe de-o parte, şi primarul Constantin Ana şi Consiliul Local Pucioasa, spre binele locuitorilor acestui frumos oraş. Veţi vedea, ca şi până acum, un parteneriat care îi va include și pe colegii parlamentari. Numai în echipă poți face lucruri deosebite”, a spus Titus Corlățean, primul pe lista PSD pentru Senat, la alegerile din 6 decembrie.

De asemenea, senatorul Ionuţ Vulpescu a reiterat rezultatul foarte bun obținut la alegerile locale de primarul reales Constantin Ana: „PSD este partidul care oferă soluţii şi a demonstrat în permanenţă lucrul acesta. Constantin Ana este unul dintre primarii care au demonstrat că PSD are cele mai bune soluţii pentru locuitorii din judeţul Dâmboviţa. Vom susţine în continuare, în plan judeţean, în plan parlamentar, proiectele pe care le are Pucioasa”, a precizat Ionuţ Vulpescu, primul pe lista de deputaţi a PSD Dâmboviţa pentru alegerile parlamentare.

 

leave a reply