La anul, Pucioasa și localitățile învecinate vor avea apă de calitate. Există și un precontract pentru folosirea aducțiunii din munte

Primăria Pucioasa a dat startul demersurilor legale pentru realizarea investiției: instalație de alimentare cu apă potabilizabilă a stației de tratare a apei Pucioasa!

În acest sens, a fost elaborată documentația de atribuire și a fost publicat anunțul de participare simplificat în scopul atribuirii contractului de achiziție publică de proiectare și execuție.

Valoarea estimată a achiziției este de 1.436.265 lei cu TVA, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 19 august 2019.

 

„Durata estimată de evaluare și atribuire a contractului de lucrări este de 45 zile, în cazul în care nu va exista nicio contestație. Termenul de elaborare proiect tehnic, detalii de execuție, liste de cantități, proiect de organizare a execuției lucrărilor (POE), proiect pentru autorizarea executării lucrărilor (PAC) este de o lună, iar termenul pentru executarea lucrărilor: 7 luni”, a declarat edilul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

Sursele de finanțare ale proiectului: 50% din bugetul local al Orașului Pucioasa și 50% din bugetul Consiliul Județean Dâmbovița, conform Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 119 / 20.06.2019 privind asocierea județului Dâmbovița, prin Consiliul Județean, cu UAT Orașul Pucioasa.

„Vreau să va asigur încă o dată de faptul că am analizat toate variantele posibile pentru rezolvarea problemei apei potabile pentru orașul nostru și localitățile învecinate, iar singura soluție ce s-a dovedit viabilă a fost aceasta pe care noi am început-o!

Totodată, calitatea apei este permanent monitorizată și va pot spune cu satisfacție că după fiecare proba prelevată ni se confirmă viabilitatea investiției!

În plus, avem acceptul oficial, confirmat și printr-un precontract, al celor de la MHC Water Power pentru folosirea aducțiunii din munte, iar instituțiile de resort, Direcția de Sănătate Publică, respectiv Apele Române, au fost și vor fi permanent consultate în demersul nostru!

Îmi exprim speranța că durata de execuție a lucrărilor poate fi mult mai mică, iar dacă nu vom avea contestații, acestea vor începe în jurul datei de 15 octombrie. Dacă vremea ne permite, în primăvara anului viitor vom bea liniștiți apă din rețeaua publică a orașului!”, a precizat primarul Constantin Ana.

 

leave a reply