Jenant: VICTIMA mulțumește CĂLĂULUI?! La Mechel, lupta sindicală se poartă cu… OSANALE închinate guvernanților… (Editorial)

Articol scris de George MANEA

Deși lucrez de 19 ani în presă, rar mi-a fost dat să văd atâta lipsă de coloană vertebrală ca în cazul liderului sindicatului de la Mechel. După ce a adus în pragul disperării sute de oameni, din pricina gafelor făcute de sindicatul pe care îl conduce, după ce a reușit contraperformanța de a fi huiduit public de salariați și foști salariați ai combinatului, oameni pe care – chipurile – îi reprezintă, Gabriel Banu, liderul Sindicatul Metalurgistul Mechel Târgoviște, mai dă o dată cu bâta în baltă, împroșcând noroi și pe ceea ce rămăsese neterfelit din ”blazonul” sindical. Dovedind un zel demn de un aparatcic, Gabriel Banu transmite, printr-un comunicat de presă, ”omagiile fierbinți” conducătorilor de partid și de stat pentru că, nu-i așa, au venit în sprijinul obidiților de la Mechel. Ori, din cel puţin patru motive, SINDICALISTUL-LUI-PEŞTE A PIERDUT UN BUN PRILEJ SĂ TACĂ!
1.Mai întâi pentru că oamenii nu cer decât drepturile legale, restanțe salariale la care aveau dreptul și pe care ar fi trebuit să le primească cu multe luni în urmă.
2.De fapt, disponibilizații (peste 500) de la combinat vor primi (atenție, nu au primit încă!) drepturile salariale restante, respectiv salariul pentru perioada de preaviz și drepturile bănești pentru concediile de odihnă neefectuate! Nicidecum nu vor primi salariile compensatorii, care sunt blocate din pricina unor gafe ale sindicatului și a BIROCRAȚIEI din instituțiile statului!
3.Într-un STAT DE DREPT, într-o societate așezată pe fundamentul LEGII, ceea ce se întâmplă la Mechel (COS) nu ar fi cu putință. Cei vinovați de astfel de abuzuri ar înfunda, probabil, pușcăria. Iată de ce mi se pare aberant să mulțumești ”conducătorilor” care ar fi trebuit, prin autoritatea LEGII, să nu permită astfel de situații. Complicitatea autorităților, fie și prin neimplicare, este evidentă și condamnabilă.
4.CĂLĂUL miilor de locuri de muncă pierdut în metalurgie este chiar… actuala putere politică, cea care a dus în pragul colapsului domenii largi ale economiei, prin stoparea investițiilor în infrastructură, în primul rând. Ori, fără investiții, fără construcții, nu exista cerere pentru materiale de construcții (inclusiv fier-beton, profile și elemente metalice etc). De aici și până la falimentarea unor sectoare importante nu este decât un pas.
Dar, cine știe, poate că dl Gabriel Banu a mirosit că e rost de niscaiva câştig politic, după modelul deja patentat de Victor Ciorbea, Miron Mitrea, Matei Brătianu, Gheorghe Barbu şi alţii – care au folosit sindicatele ca pârghii de ascensiune politică.
Una peste alta, grețoasă atitudinea ”sindicalistului” Banu (are nume predestinat, sau…). Sindicatul pe care îl conduce, un sindicat acuzat că ar fi aservit patronatului, nu reprezintă pe nimeni. Iar oamenii sunt lăsați pradă abuzurilor patronatului și populismului ieftin al unor politruci, care nu se sfiesc să scoată capital electoral din nenorocirile și din suferințele cetățenilor.
Este acest comentariu o exagerare? Unii vor spune că da. Înainte de a judeca articolul – și pe autorul său – vă rog să-i întrebați pe nefericiții disponibilizați de la Mechel, dar și pe zecile de mii de oameni care și-au pierdut slujbele și pâinea cea de toate zilele, în ultimul an, cât de ”fericiți” sunt și cam ce ”prinos de recunoștință” aduc ei guvernanților. Și vă mai îndemn să citiți ”scrisoarea de mulțumire” transmisă urbi et orbi de liderul de sindicat Gabriel Banu.

”Sindicatul Metalurgistul Mechel Targoviste apreciaza eforturile depuse de conducerea judetului nostru, de doamna ministru MARIANA CAMPEANU si doamna deputat ROVANA PLUMB, care au condus la rezolvarea problemei stringente privind plata creantelor salariale suportate din Fondul de garantare pentru salariatii concediati de la S.C. C.O.S. TARGOVISTE S.A. si S.C. MECHEL REPARATII TARGOVISTE S.R.L.
Odata cu plata acestor drepturi salariale, care speram sa fie finalizata saptamana aceasta sau cel tarziu saptamana viitoare, putem afirma ca un pas important a fost parcurs in solutionarea nemultumirilor celor disponibilizati.
Din nefericire, salariatii concediati vor trebui sa astepte finalizarea procesului prin care conducerea combinatului contesta decizia A.J.O.F.M. Dambovita, si anume aceea de a nu plati salariile compensatorii solicitate.
Inca o data, tinem sa multumim tuturor celor care au acordat sprijinul atat de necesar in deblocarea fondurilor pentru plata acestor drepturi salariale precum si reprezentantilor mass-media, care au prezentat situatia ingrijoratoare a salariatilor de la Mechel Targoviste

Presedinte S.M.M.T.,
Gabriel BANU”

  • dacă cel din foto este Obermasturbanfluier (sic!) sindical, nu mă surprinde conţinutul scrisorii cu limbile trase şi nici starea nenorocită a sindicaliştilor de azi.
    s-au vîndut pe nimic uslamismului şi au ajuns nişte javre, pardon, cîini de companie ai unor nemernici care au vrut să dea foc la ţară cu un an în urmă.
    sper ca nepoţii mei să înveţe din cărţile de istorie despre puciştii anului 2012, despre cum se poate da o lovitură de stat constituţională. 🙁

leave a reply