Jandarmeria Dâmbovița- „Ziua Porților Deschise”- 31 mai 2023

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa organizează miercuri, 31 mai a.c., între orele 10:00 – 12:00, la sediul unității din municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele Carol I, nr. 49, o acţiune de informare și promovare dedicată elevilor de liceu, școlarilor și preșcolarilor.

Activitatea se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Copilului – 1 Iunie şi are ca scop familiarizarea copiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi misiunile jandarmilor dâmbovițeni.

Programul activităţii:

  • Prezentarea materialelor de intervenţie şi protecţie;
  • Prezentarea materialelor specifice jandarmilor montani;
  • Prezentarea ţinutei militare;
  • Prezentarea tehnicii auto din dotarea Jandarmeriei dâmbovițene;
  • Prezentarea unui exercițiu de autoapărare;
  • Prezentarea unor exerciții demonstrative cu câinii de serviciu;
  • Prezentarea unor exercițiu demonstrativ de intervenție antiteroristă.

Invităm părinții, cadrele didactice și copiii să fie alături de noi la acest eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Copilului – 1 Iunie.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

leave a reply