INTERVIU: Ionuț Săvoiu, dep. PSD colegiul 7 Titu

Antreprenor de succes, cu experiență în managementul unei multinaționale, Ionuț Săvoiu a fost, în ultimele luni, cel mai vizibil dintre parlamentarii USL din județul nostru. E drept, în bună măsură mediatizarea aparițiilor publice ale deputatului social-democrat au fost însoțite de comentarii nu tocmai măgulitoare, dată fiind strădania lui Ionuț Săvoiu de a se erija în purtător de cuvânt al guvernului, uitând că dâmbovițenii așteaptă de la d-sa altceva decât laude (uneori cu totul deplasate) la adresa ”performanțelor” guvernului – respectiv soluții la nenumăratele și gravele probleme cu care se confruntă județul nostru.

Pe de altă parte, deputatul Săvoiu este unul dintre cei mai activi parlamentari dâmbovițeni ai USL. Mai mult decât atât, are o relația strânsă cu actualul șef al PSD, Adrian Țuțuianu, ceea ce îl transformă autotmat într-o ”țintă” vânată de presă.. Așadar, un personaj interesant, care are multe de spus. În ce măsură va reuși să se ridice la nivelul așteptărilor celor care l-au votat sau – dimpotrivă – va eșua într-un politicianism găunos, asemeni multor ”tinere speranțe” ale politicii dâmbovițene, rămâne de văzut. Deocamdată vă invităm să urmăriți un interviu acordat în exclusivitate ziarului nostru. Vizionare plăcută!

2 Comments

  • cunoscînd “Decalogul Chomsky” crezi că-mi mai pierd vremea cu numitul? 🙁
    care s-a fript de l-a votat să-l vizioneze!

  • Trebuie sa fie vizibil dl Savoiu,altfel risca sa devina invizibil,un nimeni.Este apreciabil cum te poti transforma dintrun manager deosebit intrun deputat deosebit fara se excelezi in nimic,dar,intrun grup de peste 500 la fel este greu sa iesi in fata…Indiferent cat te stradui,nu poti schimba parerile oamenilor care te cunosc,domnule deputat Savoiu!

leave a reply