Interes major pentru dezvoltarea Parcului Industrial Priboiu. Cu sprijinul CJD și implicarea noului manager, generalul de brigadă (r) Gheorghe Popa, două investiții de 850 mii euro au fost atrase în Parc. „Iată că dacă se vrea se poate și la Parcul Industrial Priboiu!” (Corneliu Ștefan, președintele CJD)

Vin investitorii și la Parcul Industrial Priboiu!

În ultimii ani, la această unitate industrială nu s-a mai întâmplat nimic, nicio societate comercială nu s-a mai alăturat echipei de investitori din Parc, iar unitatea a „supraviețuit” din chiriile deja antamate și din sprijinul periodic acordat de Consiliul Județean Dâmbovița, însă lucrurile par să se schimbe de când conducerea Parcului Industrial a fost preluată de generalul de brigadă (r) Gheorghe Popa.

Două societăți comerciale au solicitat de curând Parcului Industrial Priboiu, și implicit Consiliului Județean Dâmbovița, dreptul de superficie, pentru o perioadă de 15 ani,  a unor terenuri din incinta Parcului, iar în ședința forului administrativ județean de ieri, 27 aprilie, consilierii au aprobat fără să stea pe gânduri solicitările investitorilor.

Așadar, SC BOMBA CU JAR SRL, a solicitat preluarea în folosință în baza unui contract de superficie, pentru o perioadă de 15 ani, a unui teren în suprafață de 500 mp situat în parcela P5 din incinta parcului, în vederea edificării unui ansamblu modular tip container pentru cazarea muncitorilor din zonă, valoarea estimată a investiției fiind de 250.000 euro.

De asemenea, SC ROMSERV INVEST SRL a solicitat preluarea, tot pentru 15 ani, unui teren în suprafață de 6000 mp situat în parcela P5 din incinta parcului, în vederea edificării unei hale industriale, necesare desfășurării activității de tâmplărie PVC+AL, valoarea estimată a investiției fiind de 600.000 euro.

„Iată că dacă se vrea se poate și la Parcul Industrial Priboiu!”, a subliniat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cel care de la venirea la CJD a susținut cu toată forța dezvoltarea parcurilor industriale din județ și care, după ce a avut „mână bună” la Moreni, acolo unde Parcul este ocupat în proporție de 100%, se dezvoltă în permanență, iar numărul solicitărilor venite din partea investitorilor este tot mai mare, se pare că a găsit managerul potrivit și la Parcul de la Priboiu și speră ca de acum înainte veștile să fie tot mai bune.

Profesorul universitar Gheorghe Popa, general de brigadă în rezervă, a fost numit manager al Parcului Industrial Priboiu în luna februarie a acestui an. Acesta a fost șef al Poliției Române și este născut la I.L. Caragiale. Gheorghe Popa a condus, printre altele, poliția judiciară dâmbovițeană, Institutul de Criminalistică, Institutul de Studii pentru Ordine Publică și a fost rectorul Academiei de Poliție A.I. Cuza. Este autor a șapte invenții sau inovații în domeniul criminalisticii și medicinei. Cea mai importantă este o premieră internațională, prelevarea de urme create pe suporturi vegetale (frunze), prezentată la Congresul Internațional de la Cleveland, Ohio. Metoda a fost folosită de FBI și prezentată într-o emisiune Discovery, menționând că este o invenție a uni român. Gheorghe Popa a primit trei medalii din partea Președinției României pentru activitatea profesională și științifică.

leave a reply