Întâlnire la nivel înalt. Discuții româno-spaniole la Târgoviște privind provocarea majoră a momentului: absorbția fondurilor europene

O delegație importantă din Spania, condusă de însuși președintele Regiunii Castilla de la Mancha, a efectuat astăzi o vizită de lucru în municipiul Târgoviște, în vederea stabilirii unor relații de colaborare atât pe plan administrativ, economic, cât și educațional, cultural și turistic.

Delegația a fost întâmpinată la Primăria Târgoviște de primarul Cristian Stan, însă la întâlnirea în care s-au purtat discuții despre viitoare colaborări între Târgoviște, România și Castilla de la Mancha, au luat parte și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, întreaga echipă de conducere a municipiului, parlamentarii Claudia Gilia, Carmen Holban și Corneliu Ștefan, subprefectul județului Dâmbovița, Florina Mureșan, rectorul Universității „Valahia”, Călin Oros, precum și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Ion Sorin. Din delegația spaniolă condusă de președintele Provinciei Castilla de la Mancha, Emiliano Garcia Page Sanchez, a mai făcut parte directorul general pentru Turism, Comerț și Artizanat, Ana Isabel Fernandez Samper, ministrul regional pentru Economie, Afaceri și Ocupare, Patricia Franco Jimenez, șefa cabinetului președintelui, Margarita Sanchez, consilierul președintelui, Ricardo Marin, consilierul de presă, Josefa Soledad Ruiperez, consilierul Departamentului de economie, Luis Noe, vice ambasadorul Santiago Pellon, dar și consilierul economic și comericial, Miguel Angel Martinez Rolland.

Discuțiile s-au axat pe problematica absorbției de fonduri europene pentru finanțarea investițiilor publice, cu accent pe educație, ca și prioritate strategică a oricărei administrații și pe obiectivul comun declarat al participanților de a dezvolta comunitățile locale prin accesarea masivă a banilor europeni.

Vizita a debutat la Primăria Târgoviște și a continuat cu vizitarea unor obiective turistice și culturale din municipiu, însă nu înainte de acordarea unor declarații de presă.

„Astăzi am avut onoarea de a-i avea oaspeți la Primăria Municipiului Târgoviște o delegație importantă condusă de domnul Emiliano Garcia Page Sanchez, președinte al Guvernului din Provincia Castilla La Mancha. De asemenea, am avut onoarea de a avea în delegația care a primit delegația spaniolă pe doamna ministru a Fondurilor Europene, Rovana Plumb, agenda discuției fiind una foarte interesantă, fiind axată pe ceea ce înseamnă strategia de dezvoltare a comunităților locale pe fonduri europene. A fost mai mult decât o întâlnire, a fost o oportunitate deosebită pentru ambele părți de a împărtăși reciproc din experiența avută pe ceea ce înseamnă dezvoltarea pe fonduri europene” (Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște)

 

„Este o onoare specială să vin într-un oraș istoric, important pentru istoria României. Este o oportunitate pentru a întări relațiile, atât culturale, cât și cele sociale, între România și Spania. Regiunea noastră, din Castilla la Mancha, este locul lui Quijote, probabil una din cărțile cele mai citite și publicate din lume și La Mancha nu este un pământ al ficțiunii, este într-adevăr o regiune… Este un exemplu foarte clar de cum se poate schimba realitatea unei societăți cu acest concept de coeziune europeană, obiectiv pe care Spania și România îl împărtășește, împreună cu importanța pe care o acordăm sectorului agroalimentar și sectorului primar. Doresc să felicit pe doamna ministru Rovana Plumb și de asemenea pe domnul primar și Primăria pe care o conduce, nu doar pentru că faptul că s-au concentrat pe atragerea de fonduri europene, ci și pentru efortul pe care îl realizați pentru ca aceste fonduri să îmbunătățească viața poporului român. Europa este foarte mare, dar s-a născut și s-a dezvoltat începând de la orașe. De aceea am stabilit puncte comune de colaborare și de coordonare pentru a împărtăși experiențe atât cu universitățile din Castilla La Mancha, cât și cu Universitatea „Valahia”, și de asemenea și între diferitele administrații pentru a profita până la ultimul eurocent din fondurile europene și să punem în valoare importanța multor companii care s-au născut și s-au dezvoltat în Spania în special din investițiile publice cu fonduri europene. Felicitări mai ales în acest moment în care România are președinția Consiliului Uniunii Europene, moment delicat, dificil și chiar aș îndrăzni să spun că este o provocare istorică cu ieșirea Regatului Unit din Uniune, astfel încât mulțumiri din partea Spaniei pentru efortul Guvernului României pentru a stabili acest concept de unitate în special în acest moment în care abordăm un divorț, și după cum bine știți ca orice divorț este foarte scump” (Emiliano Garcia Page Sanchez, președinte Castilla La Mancha)

„Mulțumesc oficialilor Regiunii Castilla La Mancha pentru vizita foarte bună ale cărei rezultate le vom vedea în scurt timp, în ceea ce privește modul de cooperare și colaborare pentru complementaritatea investițiilor finanțate din fonduri europene, fie că vorbim de investiții în capital uman, fie de investiții în infrastructură, Motto-ul președinției României la Consiliul Uniunii Europene este: „Coeziunea, o valoare comună europeană”, coeziune care înseamnă atât una politică, cât și una economică, cât și una socială. Practic coeziunea este mai mul decât o politică specifică, este o macro-temă de care suntem interesați și atașați ca valoare toți europenii care contribuim la consolidarea proiectului european. Ca președinte a Consiliului Uniunii Europene, în responsabilitatea căreia se află politica de coeziune, vreau să-i asigur pe toți europenii, deci implicit pe români, pe spanioli, că vom avansa pe pachetul legislativ astfel încât să putem să obținem acordul parțial până la următorul Consiliu informal din 25 iunie, astfel încât noua perioadă de programare, care înseamnă investiții cu finanțare din fonduri europene, să nu înregistreze niciun fel de întârziere. Agenda președinției României la Consiliul Uniunii Europene este una aproape de cetățeni, pentru cetățeni, de aceea suntem astăzi împreună, pentru a putea conlucra la nivelul regiunilor din cele două state membre, România și Spania, în special între comunitățile locale de aici din județul Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște și toate comunitățile locale care contribuie la dezvoltarea regiunii pe care domnul președinte Emiliano Garcia Page Sanchez o reprezintă. Vreau să vă felicit pentru investițiile pe care le faceți în mod continuu, dar vreau să-l felicit și pe primarul municipiului Târgoviște pentru faptul că pentru perioada anterioară de programare, 2007-2015, Târgoviște se află pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește absorbția de fonduri europene, ceea ce înseamnă că autoritățile locale de aici din județul Dâmbovița sunt pregătite pentru a da proiecte mature, de calitate. Pentru noi mai puțin contează cifrele, de multe ori suntem obișnuiți să vorbim de rată de absorbție și de bani, important este ce se află în spatele lor și în spatele lor se află investiții, iar dacă ne referim la județul Dâmbovița avem investiții în infrastructura în educație, infrastructura de drumuri județene, infrastructura socială, infrastructura de mediu. De asemenea, avem investiții în infrastructura turistică… Vă asigur  că atât eu, cât si Guvernul condus de Viorica Dăncilă, avem toată deschiderea și vă asigurăm de tot sprijinul, cooperarea pentru cetățenii noștri” (Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene)

leave a reply