Întâlnire de lucru. Autoritățile județene și locale au băgat în ședință conducerea Electrica

Zi plină la Consiliul Județean Dâmbovița, acolo unde au avut loc mai multe întâlniri de lucru, atât pe tema accesării de fonduri europene, cât și pe probleme care privesc sistemul de energie electrică din județ. Ședința de lucru cu conducerea Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Târgoviște a avut loc la sediul forului administrativ județean, iar în cadrul întâlnirii s-au abordat subiecte privind buna gestionare a infrastructurii sistemului de distribuție a energiei electrice la nivelul unităților administrativ-teritoriale. S-a vorbit pe larg despre extinderea rețelelor electrice, transformatoare, puterea energiei electrice și, nu în ultimul rând, despre procedurile pentru obținerea avizelor. Conducerii SDEE Târgoviște i-au fost aduse în atenție prioritățile județului Dâmbovița în ceea ce privește buna funcționare a sistemului de alimentare cu energie electrică, zonele de interes principale, în care se dezvoltă investiții de anvergură, fiind UM Gară, Padina-Peștera, Ulmi și Târgoviște (strada Laminorului). Totodată, s-au făcut precizări privind îndeplinirea obligațiilor contractuale de către Electrica SA în relația cu beneficiarii. Primarii prezenți la ședință au ridicat și ei o serie de probleme și pentru ca relația dintre primării și Electrica să se îmbunătățească au propus înființarea unei linii de urgență pentru UAT-uri pentru ca situațiile semnalate de primării să fie soluționate în regim de urgență.

La rândul lor, reprezentanții Electrica SA au precizat faptul că în județul Dâmbovița s-au făcut investiții, în anul 2017, în valoare de 53 milioane lei, iar în anul 2018 urmează să fie efectuate investiții de aproximativ 60 milioane lei.

De asemenea, aceștia au subliniat faptul că întreruperile de curent sunt cauzate, în mare parte, de arborii care ating liniile de curent, iar puterea tensiunii depinde de circuit.

În finalul întâlnirii de lucru, conducerea Electrica SA i-a asigurat pe cei prezenți la întâlnire că vor analiza problematicile prezentate și vor oferi răspunsuri pentru fiecare dintre acestea. Mai mult, au precizat că vor fi, în permanență, deschiși la dialog, în vederea soluționării oricărui caz.

La întâlnire au participat: conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de Daniel Comănescu, președinte, și Alin Manole, vicepreședinte, Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului României, deputații Corneliu Ștefan și Oana Vlăducă, Florina Mureșan, subprefectul Județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu, administratorul public al județului, Eduard Bănică, director al Sucursalei DEE Târgoviște, Valentin Brănescu, director adjunct al Sucursalei DEE Târgoviște, Daniela Crintea, șef serviciu STR în cadrul SDEE Târgoviște, edili ai localităților dâmbovițene, reprezentanți ai aparatului propriu al Consiliului Județean Dâmbovița.

 

leave a reply