Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, dotat cu tehnică nouă de intervenție

În trimestrul IV al acestui an, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița a intrat tehnică nouă de intervenție, de la ambulanțe SMURD, până la echipamente necesare pentru intervenția în situații speciale, fie pentru ajutorarea sinistraților, fie pentru stingerea incendiilor sau alte situații de urgență. Echipamentele și mijloacele de tehnică de intervenție au fost achiziționate prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița.

Despre tehnica nouă de intervenție care a intrat în dotarea ISU Dâmbovița a vorbit pe larg în cadrul unei conferințe de presă col. Mihăiță Păun, inspector șef, dar și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea.

Astfel, în ultimele patru luni ale acestui an în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au intrat 4 ambulanţe SMURD tip B (4×4) – achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 –  regiunea Sud Muntenia, Proiectul „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale – regiunea Sud”; o tabără mobilă pentru persoane sinistrate/evacuate (în sistem containerizat) și o bucătărie rulantă auto – achiziţionate prin intermediul Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Proiectul „Viziune 2020”; un autoturism Dacia Duster.

Cu sprijinul financiar al forului administartuv județean au fost achiziționate 5 motopompe transportabile – Honda WT30X (debit de 1210 l/min), necesare pentru înlăturarea/diminuarea efectelor inundațiilor și/sau la alimentarea cu apă la incendiile de vegetație; 5 motosuflante portabile de mare putere (2,8 kW/3,8 CP) pentru stingerea incendiilor de vegetaţie şi de pădure, având ca efect micșorarea timpului de stingere și diminuarea efectelor distructive; remorcă auto cu bazin de apă și instalație specială de stingere a incendiilor, ce va fi utilizată ca rezervă de apă pentru stingerea incendiilor de vegetaţie şi de pădure. Remorca se poate atașa la autovehiculele Dacia Duster din dotarea inspectoratului sau la vehiculul UTV (special dotat cu instalație de stingere); 30 saci portabili cu apă pentru pompieri, echipaţi cu pistol de stropire, pentru stingerea incendiilor de vegetaţie şi de pădure; cort gonflabil cu instalaţie de climatizare (capacitate:10 persoane, suprafaţă: 40mp, două instalaţii portabile de aer condiţionat); echipament de protecție pirotehnic (două veste de protecţie antischije şi două căşti de protecţie balistică cu vizor).

leave a reply