INFORMARE PRIVIND PLANUL DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale si Turismului nr. 2701/30.12.2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare si consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, denumit în continuare „Ordinul”, publicat în M.O. Partea I nr. 47/19.01.2011, stabileşte componentele obligatorii ale informării şi consultării publicului care se aplica în cadrul proceselor de elaborare si revizuire a planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului, în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, vă aducem la cunoştinţă intenţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, de elaborare a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Dâmboviţa, ce are ca scop transpunerea spațială a programului de dezvoltare economică şi socială, culturală şi instituțională a județului

Necesitatea documentaţiei este stabilită conform prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare.

PATJ Dâmbovița se va structura pe 10 volume, din care volumul I reprezintă volum introductiv, volumul IX –strategia de dezvoltare spațială a județului Dâmbovița care derivă din sinteza concluziilor analizei multisectoriale pe domenii şi activități, volumul VIII va cuprinde avizele şi acordurile organismelor teritoriale interesate, iar volumul X va consta din prezentarea sintetică a strategiei.

Volumele II – VII se vor elabora pe domenii şi ramuri de activitate şi vor consta din piese scrise şi desenate care vor ilustra atât situația existentă, diagnosticul prospectiv şi general cât şi strategia cu planul de măsuri pe principalele domenii şi ramuri de activitate.

leave a reply