Începând cu data de 16 octombrie 2023 și vehiculele istorice vor achita tariful de utilizare și trecere pe rețeaua rutieră națională.

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, deținători de vehicule de interes istoric, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligația de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează. 

Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligația de a achita tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

      CNAIR SA

leave a reply