Încă un proiect european la Târgoviște. O clădire nefolosită, transformată din ruină în centru pentru vârstnici și cantină de ajutor social.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, le propune târgoviștenilor un exercițiu de memorie!

„Mai țineți minte clădirea de la intersecția străzilor I.C. Brătianu și Petru Cercel?”

Până de curând, clădirea era o adevărată ruină, un imobil care de zeci de ani nu avea nicio funcționalitate, dar care astăzi a devenit de nerecunoscut.

Cu fonduri europene, aceasta a fost transformată într-un centru pentru persoane vârstnice și o cantină de ajutor social. Proiectul, în valoare de aproximativ 5 milioane lei, este foarte aproape de finalizare și va fi „casă” pentru zeci de persoane vârstnice din municipiul Târgoviște.

„Am transformat o ruină într-un loc ideal pentru bunicii noștri!

Da, tot cu bani europeni!

Astfel, clădirea care se află pe strada Petru Cercel, în zona intersecției cu bulevardul I.C. Brătianu, o ruină până nu demult, primește o destinație nouă prin amenajarea aici a unui centru social integrat pentru persoane vârstnice si a unei cantine de ajutor social.

Valoarea investiției este de aproximativ 5.000.000 lei, iar cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, în cadrul Axei Prioritare 9 – “Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1. – Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

leave a reply