Încă 6 autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid au ajuns la Târgoviște. Până la finalul săptămânii producătorul va mai livra încă 10, iar din aprilie toate cele 28 de autobuze din cadrul proiectului european de modernizare a transportului public vor circula pe străzile din municipiu.

Continuă modernizarea pe bani europeni a transportului public local din municipiul Târgoviște! Încă 6 autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid, autobuzul anului 2019 la nivel mondial, destinate Primăriei Târgoviște au fost livrate ieri, 21 martie, de producător, iar până la sfârșitul acestei săptămâni vor ajunge în municipiu toate cele 28 de autobuze din cadrul proiectului implementat de administrația publică locală la nivelul orașului. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat că în luna aprilie toate cele 28 de autobuze vor fi puse în circulație, iar târgoviștenii vor beneficia de un transport public modern, ecologic, la fel ca în marile capitale europene.

„Continuăm modernizarea serviciilor publice pe bani europeni!

Încă 6 autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, destinate Primăriei Municipiului Târgoviște, au ajuns ieri în oraș, iar numărul autobuzelor deja livrate până la acest moment a ajuns la 18! Ultimele 10 autobuze, din primul lot de 28, vor ajunge la Târgoviște în cursul acestei săptămâni, cu precizarea că în aprilie toate cele 28 de autobuze vor fi în circulație.

Reamintim că între Primăria Târgoviște si Mercedes – Benz a fost semnat un contract de furnizare a 28 de autobuze hibrid diesel-electric, iar orașul nostru va dispune de mijloace de transport moderne, ecologice, care vor oferi condiții de călătorie cu nimic mai prejos comparativ cu cele din marile centre urbane europene.

Valoarea contractului este de 44.720.680 lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply