În sfârșit, se lucrează la reabilitarea Cinematografului „Independența” de la Târgoviște

După mai mulți ani de așteptări ale târgoviștenilor, eforturile actualei administrații au fost încununate de succes, deși demersurile au necesitat documentații peste documentații, o sumedenie de avize și a fost necesar un timp deosebit de lung pentru toate aprobările și hârtiile cerute de la București. La un moment dat, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a declarat că procedura este extrem de greoaie.

Așadar, vești bune pentru târgovișteni: în sfârșit, au început lucrările la proiectul „Modernizare și Reabilitare Cinematograful Independența”, investiție realizată de Compania Națională de Investiții, cu durata maximă de execuție de 15 luni.

„În paralel cu lucrările de la Piața Tricolorului, un alt obiectiv important din orașul nostru este modernizat. În plus, cel mai târziu primăvara viitoare, Parcul Mitropoliei și Piața Revoluției vor face obiectul unor lucrări ample de reabilitare, iar zona centrală a municipiului Târgoviște va fi de nerecunoscut”, a declarat edilul municipiului, Cristian Stan.

Cinematograful „Independența” ajunsese o ruină și, deși este situat chiar în centrul orașului, târgoviștenii și dâmbovițenii își pierduseră speranța că va mai reveni vreodată la destinația inițială.

 

leave a reply