În contextul îmbolnăvirilor Covid 19, senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, propune măsuri de prevenție și pregătiri temeinice, dar și importante măsuri economice

În contextul îmbolnăvirilor cu Covid 19, al căror număr crește și în România de la o zi la alta, senatorul Pro România Adrian Țuțuianu consideră că Guvernul trebuie să acționeze rapid pe zona de prevenire, iar între timp să se pregătească pentru a gestiona și o eventuală situație mult mai gravă.

„Sunt câteva măsuri care s-au luat… Eu cred că sunt măsuri utile, cred că trebuie acționat imediat când sunt situații deosebite. Am să vă spun că sunt licee, universități în România, sunt societăți comerciale unde găsim în fiecare zi peste 1000 de persoane… La Târgoviște am 1200 de elevi în școală, la care adaug 200 de cadre didactice și personal de deservire, părinții care mai vin și ei prin școală, deci lucrurile sunt mult mai complicate, iar eu cred că Guvernul trebuie să acționeze rapid în această zonă de prevenire. În al doilea rând, cred că trebuie să se pregătească pentru situații mai complicate, nu știu dacă România poate răspunde pozitiv astăzi la o situație de tipul celei din Italia, dacă avem atâtea locuri de cazare, dacă avem atâta personal medical, dacă avem, medicamentele necesare, dacă știm exact unde putem să izolăm oamenii, unde-i putem trata… Eu cred că nu avem un răspuns…”, a declarat parlamentarul dâmbovițean.

Ultima raportare a Ministerului Sănătății arăta, la nivel național, 15 cazuri confirmate de îmbolnăviri cu coronavirus, 5 vindecări, 27 de persoane în carantină și peste 12.000 de personae aflate în izolare la domiciliu.

Senatorul Adrian Țuțuianu a abordat și latura economică deosebit de gravă generată de această epidemie: ”Un al treilea lucru care vreau să vi-l aduc în atenție, toată situația aceasta poate genera și costuri economice foarte mari, falimente pentru firme, situații în care nu-și pot desfășura activitatea, iar Statul trebuie să vină să intervină și în acest domeniu, de la o măsură de a sprijini financiar anumite societăți comerciale din zona aflată în carantină și unde se întrerupe lucrul, pană la pregătirea de măsuri de natură bancară, de exemplu ar putea fi luată o măsură de Banca Națională a României prin care să vină și să proroge plata de rate la credite și lucruri de acest tip. Asemenea măsuri s-au luat în Germania, de exemplu… Cred că este o chestiune de responsabilitate civică din partea românilor. Sunt sceptic că toți vor înțelege foarte exact ce trebuie făcut. (…) Legat de Guvern, eu cred că această dispută politică trebuie să înceteze. Cred că Partidul Național Liberal, domnul Klaus Iohannis trebuie să-și asume faptul că vor susține guvernul pe care l-au desemnat, respectiv propus, Parlamentului. Cred de asemenea că Parlamentul poate fi întrunit oricând, până se clarifică această situație, pentru a adopta în procedură de urgență măsuri necesare pentru combaterea unei eventuale epidemii și cred că dacă lucrurile acestea se așază putem să trecem cu bine peste o situație care astăzi nu-i dificilă și sperăm că nu va fi dificilă. Repet, eu nu sunt atât de convins că la nivel statal suntem pregătiți pentru o situație de tipul celei din Italia. Italia are alte resurse, are alte capacități medicale, are alt tip de organizare și iată că nu face față”, a mai declarat parlamentarul din Dâmbovița.

leave a reply