Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște vă invită la vernisajul expoziției IMAGINEA PUTERII – PUTEREA IMAGINII Restaurarea Curţii Domneşti din Târgovişte în fotografii de arhivă, care va avea loc vineri, 8 septembrie, ora 12.30, la Curtea Domnească – beciul Petru Cercel.
Expoziția pe care o realizăm se dorește a fi modul nostru de a ne arăta prețuirea față de orașul Târgoviște, de valorile prin care el se înscrie în patrimoniul cultural românesc și are ca temă procesele de restaurare prin care au trecut monumentele din incinta Curții Domnești din Târgoviște, începând cu perioada domniilor regulamentare și până recent, la începutul secolului XXI. Perspectiva din care încercăm să abordăm acest subiect, cea a puterii de atracție a vestigiilor, manifestată într-o perioadă îndelungată de timp, orientează interesul publicului asupra importanței actuale a monumentelor istorice, supuse unor variate procese de restaurare.
Complexului aulic târgoviștean i s-au dedicat numeroase studii, dar mai puțin s-a încercat realizarea unei istorii în imagini de arhivă. Am considerat acest demers extrem de necesar, mai ales că reședința domnească a reușit, prin puterea pe care o exercită până în prezent, să se constituie într-un reper ferm al istoriei civilizației medievale românești.
Modalitatea de expunere aleasă a permis obținerea unei imagini unitare a eforturilor de restaurare a monumentelor Curții Domnești de către Comisia Monumentelor Istorice și Direcția Monumentelor Istorice, proces început încă din primii ani ai secolului XX și continuat până la începutul secolului XXI. Demersul nostru este organizat respectând criteriul de bază, cel cronologic, corespunzător apariției primelor picturi, schițe, gravuri și desene păstrate și publicate sau fotografii care surprind procesele de restaurare petrecute timp de aproape două secole.
Vor lua cuvântul: jr. dr. Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, prof. univ. dr. Ioan Opriș, Universitatea Valahia din Târgoviște, c.s. I arhg. Gh. I. Cantacuzino, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, referent Iuliu Șerban, Institutul Național al Patrimoniului.
Coordonatori: c.s. III Minodora Cârciumaru, muzeograf IA Florin-Gabriel Petrică, artist plastic-grafician Andrei Scărlătescu
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8 septembrie – 31 octombrie 2017.
CNM Curtea Domnească Târgoviște