„Global Interferences of Knowledge Society” (GIKS 2023), conferință internațională organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității Valahia din Târgoviște. Sunt înscriși peste 100 de cercetători, economiști, membrii ai mediul academic și doctoranzi din 10 ţări și vor fi dezbătute peste 70 de rapoarte științifice.

Facultatea de Științe Economice a Universității Valahia din Târgoviște organizează, în zilele de 27 și 28 octombrie 2023, a IV-a ediție a conferinței internaționale „Global Interferences of Knowledge Society” (GIKS 2023).

La eveniment sunt înscriși peste 100 de cercetători, economiști, membrii ai mediul academic și doctoranzi din 10 ţări (Albania, Algeria, Bulgaria, Camerun, Canada, Ciad, Croația, Grecia, Franța și România). Pe parcursul celor două zile vor fi dezbătute peste 70 de rapoarte științifice în cadrul reuniunilor plenare și a celor zece paneluri tematice.

Deschiderea oficială a acestei manifestări ştiinţifice internaţionale va avea loc vineri, 27 octombrie 2023, orele 10:30 în Amfiteatrul Institutului de Cercetări Multidisciplinare în Știință și Tehnologie, din Campusul Universitar.

Conferința se desfășoară în parteneriat cu organizații internaționale, precum Agence Universitaire de la Francophonie (AUF), Association Internationale des Economistes de Langue Française (AIELF), Institut CEDIMES France, European Marketing and Management Association (EUMMAS), dar și cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER).

În cei 31 de ani de existență, Facultatea de Științe Economice a organizat, sub egida sa, 13 conferințe științifice de anvergură internațională, sub trei titulaturi diferite: seminarul internațional ”Management de la transition” (șase ediții, în perioada 1994-2006), conferința internațională ”European Spaces” (patru ediții, în perioda 2008-2014) iar ulterior, conferința ”Global Interferences of Knowledge Society”, începând din anul 2016, și ajunsă în prezent la a IV-a ediție.

leave a reply