Gala performanței în educația târgovișteană, ediția 2022. Sute de elevi și profesori, premiați de Primăria Târgoviște pentru rezultatele remarcabile obținute la examene, olimpiade, concursuri și competiții sportive. VIDEO

Pentru al șaselea an consecutiv, performanța în educație celebrată în municipiul reședință de județ. Astăzi, 1 iulie, Primăria Târgoviște a adus în lumina reflectoarelor elevii și profesorii, care prin dăruirea, munca și rezultatele lor extraordinare obținute la examenele naționale, olimpiade, dar și la concursurile și competițiile la care au participat au reușit să facă cinste municipiului. Aproape 200 de elevi și profesori au fost răsplătiți cu diplome, flori și premii în bani în cadrul Galei performanței în educația târgovișteană, ediția 2022, organizată de către Primăria Târgoviște la Cinematograful „Independența” .

Alături de primarul Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, de administratorul public, Gabriel Boriga, la festivitatea de premiere a elevilor cu performante în educație au luat parte prefectul județului, Claudia Gilia, subprefectul Cornel Sălișteanu, deputatul Carmen Holban, secretarul general al județului, Dan Badea, inspectorul școlar general, Ileana Nicolaescu,  președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Cornel Sălișteanu, inspectorul școlar general adjunct, Alexandru Mitru, inspector școlar general adjunct, Dan Tică, consilieri locali municipali.

„Vă mulțumim foarte mult pentru ceea ce ați făcut, pentru ceea ce faceți și, mai ales, pentru faptul că ne oferiți un sentiment foarte stabil de încredere în viitor.

Avem aproape 199 de copii și profesori care urmează să primească un semn al aprecierii noastre, alături, bineînțeles, de mulțumirile pe care noi le transmitem, pentru că fără o echipă unitară, o echipă puternică, formată din administrația locală târgovișteană, mediul educațional, profesori, elevi, părinți, conducători ai unităților de învățământ, cărora vreau de asemenea să le mulțumesc, asemenea rezultate nu pot apărea. Dar mai este un ingredient foarte important care este în spatele oricărei realizări, și anume munca. În spatele oricărui rezultat este foarte foarte multă muncă, perseverență, sute de ore de studiu, de antrenamente, în cazul sportivilor, iar la final, bineînțeles, rezultatele nu întârzie să apară”, a transmis primarul municipiului, Cristian Stan.

„Pentru mine, ziua de astăzi, în calitate de profesor, este o mare bucurie, chiar dacă nu sunt profesorul acestor elevi, de fiecare dată când un copil, un tânăr obține rezultate, indiferent de unde este el, pentru mine, ca profesor, ca om, înseamnă o mare bucurie. Nu puteați să fiți aici decât în urma unui efort consistent, a unei munci îndelungate, a unei pasiuni pe care o aveți pentru disciplina sau sportul pe care îl practicați și, pentru toate aceste lucruri, eu vreau să vă felicit. Vreau să-i felicit de asemenea pe profesorii care vă îndrumă, pentru că sigur au pus acolo foarte multă muncă, au pus foarte multă dăruire, foarte multă răbdare, pentru a ajunge la aceste rezultate. Felicitările mele și pentru părinți, cărora sunt sigură că le este ușor să vă vină în ajutor, dar o fac cu tot sufletul pentru că la final rezultatele s-au văzut. Am spus întotdeauna că educația, pentru societate, este foarte importantă. Cu cât gradul de performanță, gradul crescut al educației fiecărui om din societate este mai ridicat, cu atât societatea este mai dezvoltată. De aceea este astăzi un moment de bucurie pentru noi toți, pentru performanțele dumneavoastră, ale elevilor, profesorilor și părinților din municipiul Târgoviște. Vreau să mulțumesc și administrației municipiului, colegilor din conducerea Primăriei, pentru că se gândesc la dumneavoastră, dragilor, pentru că și prin acest gest pe care îl fac astăzi pun o cărămidă la ceea ce înseamnă construcția solidă a municipiului nostru. Vă doresc astăzi să vă bucurați, vă doresc o vacanță minunată și să țineți steagul sus și să continuați performanța și anul viitor”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

„Sunt emoționată pentru că astăzi sunt aici, alături de dumneavoastră, într-o Gală a performanțelor. De fiecare dată mă întrebam: ce reprezintă un copil? Acum câteva minute mi-am dat seama. Un copil reprezintă o oglindă, este oglinda familiei, este oglinda școlii din care face parte, este oglinda profesorilor și, de ce nu, este oglinda acestui oraș. Am peste 50 de ani și mi-am dat seama că două lucruri sunt extrem de importante în viața unui copil: rădăcina, care este extrem de importantă, dar și aripile, iar astăzi copiii au demonstrat că au aripi cu care pot zbura către viitor. Viitorul lor este minunat! Urez succes acestor copii și mulțumesc profesorilor, care au depus efortul ca acești copii să fie astăzi aici, în această Gală. Felicit Primăria Târgoviște pentru cea de-a șasea ediție a Galei, felicit consilierii locali, felicit familiile și urez tuturor succes în continuare”, a transmis deputatul PSD, Carmen Holban.

„Iată, astăzi, asistăm la un moment în care conceptul „starea de bine” își găsește expresia: Gala performanței în educația târgovișteană. Cu siguranță toți cei prezenți la această Gală își vor aminti cu plăcere de aceste momente, de starea de bine, de performanța celebrată astăzi. Și, nu uitați, dragi elevi, voi ați demonstrat, sprijiniți de cadrele didactice, cărora le mulțumesc, de părinți, că performanța se poate obține însă ceea ce ați obținut, pe viitor, trebuie să redați societății. Aceasta este menirea noastră, a tuturor. Sun onorată să particip la acest eveniment și aș vrea să mulțumesc sprijinului pe care Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Local Municipal îl acordă educației. Felicitări tuturor!”, a transmis inspectorul școlar general al ISJ Dâmbovița, Ileana Nicolaescu.

Gala s-a bucurat și de un spectacol extraordinar susținut de Orchestra Simfonice pentru Tineret „Andante”, tinerii muzicieni târgoviștenii fiind aplaudați îndelung de toți cei prezenți în sala cinematografului.

leave a reply