Gabriel Boriga, ales Președinte al Comisiei Internaționale a Federației Române de Baschet

Marți, 17 august 2021, Gabriel Boriga, administratorul public al municipiului Târgoviște a fost ales Președinte al Comisiei Internaționale a Federației Române de Baschet!

„O nouă provocare imensă, care mă responsabilizează o dată in plus și mă obligă sa duc mai departe performanțele sportive românești îmbunătățindu-le constant!!

Tot ieri, (n.n-17 august) alături de Carmen Tocală, Președintele FRB, Alina Moanță și Mircea Cristescu, Vicepreședinți, am avut deosebita plăcere să discutăm cu Primarul Clujului, dl. Emil Boc despre viitoarele proiecte internaționale majore ale baschetului românesc ce vor fi găzduite de Cluj Napoca.

A urmat o vizita la Primăria Municipiului Dej, în echipă cu Svetlana Drăgușin și Florin Covaciu, unde dl. Primar Costan Morar ne-a asigurat de tot sprijinul în dezvoltarea centrului feminin de acolo, unul dintre cele mai performante din România. Nu în ultimul rând, alături de doamna Inspector General Școlar al ISJ Cluj, Marinela Marc, am pus bazele metodologiei și pașilor de urmat pentru a reglementa instituțional centrele de excelență ale baschetului românesc ce se vor înființa în viitorul apropiat.

Ziua nu se putea încheia mai frumos decât cu o discuție cu vechiul meu prieten Ghiță Mureșan, My Giant, primul jucător român din NBA, un suflet și un caracter imens.

Astăzi (n.n- 18 august) urmează voleiul, Cluj Napoca fiind una din gazdele Campionatului European de volei feminin 2021, în naționala țării noastre activând și reprezentanți ai CSM Târgoviște, campioana României en titre”, a transmis Gabriel Boriga.

 

leave a reply