Fieni. Proiecte de aproape 6 milioane de lei pentru reabilitarea de străzi. Deputatul Corneliu Ștefan cu „ochii” pe constructori și autorități locale

După zeci de ani de așteptare, în sfârșit se toarnă asfalt pe mai multe artere rutiere din orașul Fieni. De-a lungul timpului cetățenii au tot solicitat administrație locale să investească mai mult în infrastructura de drumuri, însă abia acum se pare că s-au găsit soluții financiare pentru reabilitarea și modernizarea unor străzi se aflau într-o stare avansată de degradare. Este vorba de străzile Runcului, Târgului, Pădurari, Barajului și Livezilor, artere rutiere care nu au văzut de multă vreme o lopată de asfalt. Situația se va schimba însă în următoarele luni, după ce pe toate cele cinci străzi se va turna covor asfaltic, trotuarele vor fi și ele reabilitate și modernizate, cu bani guvernamentali, dar și din bugetul Consiliului Local Fieni și al Consiliului Județean Dâmbovița.

În momentul de față se lucrează intens la proiectul de reabilitare a Străzilor Runcului, Târgului și Pădurari, iar implementarea investiției este atent supravegheată de autoritățile locale, dar și de parlamentarul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a spijinit cu toată forța ca aceste proiecte să primească finanțare și visul locuitorilor de a avea străzi modernizate să devină realitate.

În total se va investi aproape 6 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea celor cinci artere rutiere din orașul Fieni.

„Am fost în orașul Fieni și împreună cu primarul Iulian Tătulescu și viceprimarul Gheorghe Romică Secăreanu am efectuat o vizită pe șantierele în lucru aflate în desfășurare, care privesc infrastructura rutieră. Este vorba de reabilitarea străzii Runcului, străzii Târgului și străzii Pădurari, un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar și de reabilitarea străzii Barajului și străzii Livezilor, proiect finanțat prin asocierea între Consiliul Local Fieni și Consiliul Județean Dambovita. Proiectele au o valoare de aproximativ 6 milioane lei.
Am discutat de asemenea cu autoritățile locale despre proiectele aflate în desfășurare în orașul Fieni, dar și despre investițiile viitoare care se vor realiza în oraș”, a declarat Corneliu Ștefan, deputat PSD de Dâmbovița.

leave a reply