Eveniment în cadrul Zilelor Cetății, ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște la Curtea Domnească. Autorități locale și județene, parlamentari, oaspeți din țară și de peste hotare, prezenți la întâlnirea plină de încărcătură emoțională

În fiecare an de, pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Târgoviște are loc unul dintre cele mai importante și mai emoționante evenimente din cadrul „Zilelor Cetății” – ședința festivă a Consiliului Local Municipal.

După ce au participat la slujba de la catedrala Mitropolitană din sfânta zi a Nașterii Maicii Domnului, dar și la procesiunea tradițională cu ocazia acestei mari sărbători creștine, conducerea Primăriei Târgoviște, consilierii locali, și invitații, parlamentari, conducerea CJD, conducerea Prefecturii Dâmbovița, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, oficialități din țară și din Republica Moldova, oameni politici, directori de instituții deconcentrate s-au oprit în Sala Tronului de la Curtea Domnească pentru a participa la întrunirea festivă în cadrul căreia s-au oferit distincții celor care prin acțiunile și performanțele lor au adus cinste municipiului Târgoviște.

Anul acesta, cu recunoștință și mândrie, li s-au acordat distincții pompierilor târgovișteni și dâmbovițeni care s-au luptat cu flăcările pe Insula Evia din Grecia, dar și echipei de volei a CSM Târgoviște pentru rezultatele și titlurile obținute în acest an.

La ședință au rostit alocuțiuni primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului, Aurelian Popa, primarul orașului Căușeni din Republica Moldova, Anatolie Donțu, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, iar vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Ghibanu, a transmis mesajul și binecuvântările Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, arhiepiscop și mitropolit al Târgoviștei.

,,Este sărbătoarea Cetății, sărbătoarea comunității, sărbătoarea tuturor celor pentru care Târgoviște înseamnă casă, înseamnă familie, înseamnă prieteni, înseamnă un mediu prietenos potrivit nevoilor, trebuințelor și speranțelor lor. De fiecare dată când îmi așez mesajul la Zilele Cetății, mă gândesc la lucrurile bune care s-au întâmplat aici de la ultima sărbătoare și reflectez dacă am crescut, dacă am progresat, dacă am greșit, dacă am fost onești, dacă am fost corecți față de responsabilitățile pe care ni le-am asumat. Inima îmi spune că am făcut tot ce a depins de noi ca lucrurile să evolueze în direcția bună în orașul nostru. Cu eforturi poate mai mari decât în alte perioade, bazându-ne aproape exclusiv pe puterile noastre, dar cu aceeași implicare, pasiune și determinare, și energie care ne-au fost aliați în toți acești ani. Târgoviștea crește frumos și nimeni nu mai contestă asta. E o bucurie comună această dezvoltare și adresez muncii noastre, o muncă pe care o consider împărțită cu fiecare locuitor al acestui oraș, complice la lucrurile bune care se întâmplă prin faptul că ne-a acordat încrederea sa. Sărbătoarea Cetății este Sărbătoarea fiecărui cetățean în parte. Mie îmi place să spun că e ca și cum ar fi ziua mea. Am traversat un an dificil și aproape că nici nu vreau să mă mai gândesc la ce a fost, cu limitări, cu restricții, cu tot felul de încercări mai mult sau mai puțin suportabile, dar am știut să tratăm totul cu responsabilitate și să facem din asta o oportunitate de a ne regăsi și recâștiga cumva mediul intim din jurul nostru, familie și prieteni buni. Acum pășim sau măcar așa vreau să cred, pe un drum al câștigării umanității. Au fost câteva zile în care ne-am bucurat de o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, cu muzică, sport, evenimente culturale, inaugurarea unor obiective importante pentru comunitate. Am fost din nou mulți laolaltă și m-am bucurat de asta ca o reîntâlnire cu oameni dragi după o perioadă lungă, însă încheiem aceste zile. Dar de mâine, vom fi din nou în stradă, în mijlocul vostru pentru că vrem ca și anul viitor de Zilele Cetății să avem ce povestii. Vă mulțumesc pentru toată încrederea pe care ne-ați acordat-o. La mulți ani, Târgoviște! La muți ani, târgovișteni!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

„Este o onoare să fim prezenţi la momentul festiv dedicat cinstirii municipiului Târgovişte în locul care, acum 625 de ani, devenea simbolul istoric al reşedinţei domneşti a Ţării Româneşti, transformat astăzi în principala emblemă culturală a Judeţului Dâmboviţa.

Aleasă ca zi de sărbătoare pentru celebrarea Cetăţii, data 8 septembrie marchează nu doar Ziua Oraşului Târgovişte, ci şi Naşterea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă demnă de preţuirea și respectul credincioşilor.

Când spunem „Târgoviște”, spunem Arhiepiscopie și Mitropolie, spunem istorie – spunem Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Radu cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu! Spunem Turnul Chindiei și, nu în ultimul rînd, Universitatea Valahia!

Este important să ştim cu toţii adevărata istorie care stă la baza aniversării oraşului nostru.

Târgovişte a dovedit că este un for complex şi un pol regional puternic, a cărui esenţă a conturat paginile istoriei statului român modern.

Zilele Cetăţii Târgovişte sunt prilej de semnificativă consideraţie faţă de moştenirea lăsată nouă de către toţi cei care au contribuit, prin eforturi greu de imaginat, la consolidarea oraşului Târgovişte.

La ceas aniversar, îl felicit pe domnul primar Cristian Daniel Stan, felicit Consiliul Local Municipal Târgovişte pentru munca depusă în ultimii ani și nu în ultimul rând, vreau să apreciem cu toții că rezultatele se văd de la zi la zi.

Vă spun că particip astăzi în primul rând ca târgoviștean, în al doilea rând ca președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, iar în această calitate, am demonstrat în cele nouă luni de mandat și voi demonstra în continuare că voi fi un partener onest și serios pentru municipiul Târgoviște. Împreună cu primarul Cristian Daniel Stan, vom duce la bun sfârșit proiectele pe care ni le-am asumat pentru târgovișteni.

Cu frunțile plecate, în fața pleiadei domnitorilor care au scris istorie la Târgoviște, recunoscători celor care au pus umărul pentru dezvoltarea municipiului Târgoviște, ne revine marea responsabilitate de a prețui faptele tuturor înaintașilor noștri, la adevărata lor valoare, dar și de a onora așteptările celor care au decis ca noi, astăzi, să ocupăm aceste locuri.

Urez un sincer „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria!

La mulţi ani, Târgovişte! La mulți ani, târgovișteni și dâmbovițeni!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care i-a oferit primarului Cristian Stan o plachetă cu însemnele județului în semn de recunoaștere a muncii depuse la Primăria Municipiului Târgoviște.

„Am deosebita bucurie să vă transmit un mesaj de încurajare și de binecuvântare, cu prilejul ședinței festive a Consiliului Local Municipal Târgoviște, în această sfântă  și deosebită zi pentru noi toți târgoviștenii.

Sărbătoarea cea mai importantă pentru comunitatea noastră locală – Nașterea Maicii Domnului este Ziua Municipiului Târgoviște încă de pe vremea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, de la a cărui trecere la cele veșnice comemorăm anul acesta jumătate de mileniu și care reprezintă expresia intensității credinței înaintașilor noștri – cea mai de preț comoară pe care, prin secole ne-au transmis-o.

Una dintre cele mai cunoscute metropole medievale de la noi, orașul nostru, Târgoviște, veche reședință voievodală și mitropolitană, a marcat în mod decisiv și indelebil istoria noastră națională, prin intermediul unor ilustre personalități precum: Sf. Ier. Nifon, Ieromonahul Macarie, Sf. Voievod Neagoe Basarab, Vlad Țepeș, Matei Basarab, ori Mihai Viteazul, de la al cărui martiraj, se împlinesc anul acesta 420 de ani.  Faptele lor nu trebuie uitate niciodată, deoarece gloria lor ne îndeamnă, ne animă și ne motivează și pe noi cei de astăzi, prin tot ceea ce facem, pentru a fi mereu la înălțimea lor.

Chiar dacă neliniști și crize de tot felul afectează contemporaneitatea, cu toții trebuie să manifestăm unitate, solidaritate și disponibilitatea de a colabora în folosul național. De asemenea, avem datoria de a ne promova și apăra cu fermitate valorile noastre fundamentale, în pofida tentativelor unora de a neglija sau de a dilua identitatea noastră specifică, creștină, europeană și românească.

Am speranța că, atât dumneavoastră, Domnule Primar, cât și fiecare dintre doamnele și domnii Consilieri Municipali, veți face totul pentru a fi mereu în slujba cetățenilor care v-au oferit încrederea lor și veți promova interesul public și național, cu onestitate și demnitate, neuitând vreodată de instituțiile fundamentale ale neamului românesc: Biserica, Școala și Familia.

Vă încurajez la tot ceea ce este bun, drept și frumos, felicitându-vă pentru ceea ce faceți pentru orașul nostru! La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, iubiții mei târgovișteni!”, a transmis IPS Nifon, prin vocea vicarului eparhial Ionuț Ghibanu.

„Spațiul în care ne aflăm astăzi, Complexul Muzeal Curtea Domnească, este unul încărcat de istorie și de cultură, și ne îndeamnă la reflexie profundă atât asupra trecutului, cât și asupra viitorului. Târgoviștea, fosta Cetate de Scaun, are un trecut bogat, glorios și merită în egală măsură un viitor european și plin de semnificație. Târgoviștea face pași spre dezvoltare, ceea ce este de apreciat. Nu putem uita că sunt câțiva zeci de mii de târgovișteni, care au ales să-și trăiască viața în alte state europene, iar alte zeci de mii care se zbat la limita subzistenței. Datoria noastră, a tuturor celor care ne aflăm astăzi aici, este să creăm condițiile necesare pentru familiile tinere, să-și dorească să rămână și să rămână aici sau eventual să se întoarcă. Târgoviștea are nevoie de locuri bine-plătite, are nevoie de turism, de investiții solide, de dezvoltare urbanistică, de educație și sănătate la cel mai înalt nivel. Târgoviștenii au dreptul și merită o viață prosperă în orașul lor. Acestea sunt gândurile mele la zi aniversară”, a transmis prefectul județului, Aurelian Popa.

La eveniment, alături de oficialitățile locale și județene, au participat parlamentari au tuturor formațiunilor politice, consilieri județeni și locali, foști senatori de deputați, directori ai instituțiilor deconcentrate, oameni de cultură, numeroși invitați.

 

 

 

leave a reply