Așa cum informa www.dambovita24.ro încă de săptămâna trecută, dep. Iulian Vladu i-a luat locul dr. Jean Popescu la șefia organizației PDL Dâmbovița. Schimbarea a fost oficializată astăzi, prin hotărârea BPN al PDL.
Deși varianta oficială este că dr. Jean Popescu și-a depus din proprie inițiativă mandatul de președinte interimar, surse din PDL au declarat pentru dambovita24.ro că Vladu, un apropiat al președintelui Vasile Blaga, ar fi tras sforile pentru a-l înlătura pe Popescu și pentru a fi el uns președinte interimar.
Susținut de Iancu Caracota și de Marin Antonescu, alți apropiați ai președintelui Blaga, Vladu a reușit să forțeze demisia dr. Jean Popescu, după care numirea sa a fost doar o formalitate. Vladu reușește astfel ceea ce a început încă din vara anului trecut: subjugarea organizației intereselor grupării Blaga din PDL.
Iulian Vladu este deputat în colegiul 8 Găești și este la al doilea mandat de parlamentar. Deși este văzut ca un tip muncitor, Vladu nu a reușit să strălucească sau să se remarce prin calități personale, fiind cel mult, apreciat ca un omul de casă și locotenent credincios al lui Gheorghe Albu, iar mai apoi al lui Vasile Blaga, căruia îi poartă un devotament greu de imaginat în lumea celor ce cuvântă.
Supranumit ”Săpuie” din pricina exprimării greoaie și, adesea, agramată (pronunță să puie în loc de să pună, n.n), Iulian Vladu ar trebui, teoretic, să salveze ce mai poată fi salvat în PDL Dâmbovița și să readucă partidul pe trend crescător. Ori, principala problemă a PDL Dâmbovița a reprezentat-o tocmai vânătoarea de vrăjitoare declanșată de Vladu, Caracota și Antonescu împotriva tuturor celor care nu erau considerați ”de încredere”, adică nu erau fideli aripii Blaga. Cu o frenezie și o duritate demne de o Junta latino-americană, echipa de ”eraser-i”, în frunte cu Vladu, a reușit să ”purifice” PDL Dâmbovițaa. Cu ce rezultate, se vede: democrat-liberalii nu mai contează în Dâmbovița, nici măcar cât să fie criticați de adversari. Primarii PDL se afișează fără jenă la reuniuni politice ale altor partide, foști șefi de deconcentrate din guvernarea PDL caută liman în alte zări, în timp ce din PDL a mai rămas doar sigla, sediul și orgoliul nemăsurat al unora, care și-au văzut visul cu ochii: au devenit șefi peste NIMIC!
Cum am spus și despre PNȚCD în 2000: PDL, veșnica pomenire. Să-i fie țărâna ușoară! Atunci am avut dreptate. Cred că n-o să mă înșel nici de data aceasta.
Articol scris de George Manea
apoi .. o sa ajunga PDL astfe:
Presedinte – Sapuie
Vicepresedinte – Caracota
Vicepresedinte – Antonescu
Secretar(a) – Neli Ion
si cam atat ..
vorba voastra, sefi peste nimic ..
Astia traiesc in alta lume .. pacat! e timpul pentru ceva nou