Este nevoie de unitate, indiferent de culoarea politică. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, apel la toți parlamentarii din județ să sprijine cu amendamente la bugetul de stat proiectele dâmbovițene

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, face apel la parlamentarii de Dâmbovița, în special la cei ai Puterii, să înainteze amendamente la Legea bugetului de stat și să solicite Guvernului sprijin pentru cele mai importante proiecte ale județului, precum DN71 și inele de centură pentru Târgoviște, Pucioasa, Fieni, Titu și Răcari, investiții care pot fi finanțate din fonduri europene, dar care trebuie să fie prinse și în bugetul de stat.

Șeful forului administrativ județean a organizat săptămâna trecută o întâlnire cu toți parlamentarii de Dâmbovița pentru a le prezenta investițiile Consiliului Județean, dar și proiectele tuturor localităților dâmbovițene, care din nefericire sunt blocate prin sertarele ministerelor sau companiilor naționale, investiții care au nevoie de sprijinul deputaților și senatorilor pentru a putea fi implementate. La întâlnire au participat parlamentarii PSD și USR-PLUS, însă nu și cei de la PNL care se pare că nu au reușit să-și facă timp să afle cum ar putea să sprijine administrațiile locale și, implicit, dâmbovițenii cu votul cărora au ajuns în Parlamentul României.

Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan, este nevoie, acum mai mult ca oricând, ca parlamentarii de Dâmbovița, atât cei ai Puterii cât și cei ai Opoziției, să lase orgoliile și politica la o parte și să facă front comun, să lupte umăr la umăr, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a județului.

„Eu cred că ar trebui în primul rând să ne intereseze dezvoltarea comunităților locale. Am avut săptămâna trecută o întâlnire cu parlamentarii, i-am invitat pe toți la Consiliul Județean Dâmbovița, indiferent de culoarea politică, dar singurii parlamentari care nu au venit la întâlnire, și sunt total dispăruți de pe data de 6 decembrie din județul Dâmbovița, sunt cei de la PNL. Ca să spunem lucrurilor pe nume. Nici până în ziua de astăzi nu au avut măcar curiozitatea să ridice de la Consiliul Județean mapa cu toate proiectele pe care le avem pentru județ, proiecte care nu sunt numai ale Consiliului Județean, ci proiecte din toate localitățile, proiecte care sunt deja depuse, sau sunt într-un stadiu avansat prin diverse ministere și companii, precum Ministerul Dezvoltării, Compania Națională de Investiții… Nu în ultimul rând, am făcut o solicitare tuturor parlamentarilor să facă amendamente la Legea bugetului, pentru că sunt convins să Legea va veni în dezbatere publică și în dezbaterea plenului Parlamentului, iar actualul Guvern nu va veni cu o asumare a Legii bugetului de stat așa cum s-a întâmplat anul trecut. Sper ca toți parlamentarii de Dâmbovița să facă amendamente pentru a sprijini investițiile din acest județ. Vreau să amintesc doar câteva investiții foarte importante, investiții care au fost blocate de actualul Guvern, respectiv DN71, dar și investițiile pe care noi le-am gândit pentru dâmbovițeni, Inelul 2 de centură a municipiului Târgoviște, inelul de centură a orașului Găești, inelul de centură pentru cele două orașe Pucioasa și Fieni și drumul expres, un inel de centură pentru cele două orașe din sudul județului Titu și Răcari. Aceste investiții au surse de finanțare pe POIM-ul de transporturi, bani europeni, și sper ca aceste investiții să fie prinse în Legea bugetului de stat. Împreună cu toți parlamentarii vom face demersuri la Guvernul României pentru a se aloca prin Legea bugetului de stat sumele corecte pentru unitățile administrativ teritoriale și nu cred că este corect ca anumite sume care sunt colectate din taxele și impozitele locale să fie distribuite în alte județe, în funcție de interesul politic de la nivel guvernamental. Fac un apel la toți parlamentarii, în special la parlamentarii Puterii, să vină la masa discuțiilor, să afle proiectele județului Dâmbovița, pentru că sunt convins că nu le cunosc, și să pună umărul pentru a sprijini aceste investiții. Parlamentarii PSD cu siguranță vor face amendamente la Legea bugetului de stat, cu siguranță se vor implica în sprijinirea acestor proiecte pentru județul Dâmbovița”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

leave a reply