Elevii Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” din Găeşti, beneficiari de fonduri Regio

La sediul CJD s-a semnat, ieri, un nou contract de finanţare în cadrul programului Regio, ce are ca obiectiv reabilitarea infrastructurii de învăţământ din oraşul Găeşti.

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale – Colegiul Naţional <<Vladimir Streinu>> Găeşti” a obţinut fonduri nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii pentru formarea profesională continuă”.

Contractul de finanţare are ca obiectiv reabilitarea, extinderea şi dotarea Colegiului Naţional „Vladimir Streinu”, în vederea creşterii calităţii şi capacităţii infrastructurii educaţionale, determinând în acelaşi timp îmbunătăţirea accesului populaţiei şcolare din zonele limitrofe la învăţământul preuniversitar. Totodată, prin implementarea proiectului se va asigura dotarea completă a unităţii şcolare cu echipamente IT şi conectarea la internet de mare viteză.

Proiectul are o durată de implementare de 20 de luni, iar valoarea totală este de 6.492.760,94 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5.043.139,30 lei (4.286.668,41 lei fonduri nerambursabile FEDR; 655.608,10 lei fonduri de la bugetul naţional; 100.862,79 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Prin semnarea acestui contract, oraşul Găeşti a devenit pentru a treia oară beneficiar de fonduri Regio în exerciţiul financiar  2007 – 2013.

leave a reply