Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, la Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mânăstirea Peștera Ialomiței, în perioada 17-19 iulie 2019, a fost organizată o tabără de vară la care au participat 15 elevi dâmbovițeni, care au obținut premii importante la Olimpiadele și Concursurile naționale din acest an școlar, aceasta fiind a doua tabără oferită în această perioadă tinerilor merituoși din Arhiepiscopia Târgoviștei.
Programul taberei s-a desfășurat sub îndrumarea Pc. Pr. prof. Marian Dobrescu, coordonator al activităților catehetice cu tinerii la nivel eparhial, și a inclus: drumeții montane la monumentele naturale ale Bucegilor – Peștera Ialomiței, Sfinxul și Babele, jocuri și concursuri de cultură generală, de abilități practice, activități recreative în aer liber, dar și momente duhovnicești care să susțină formarea tinerilor în spiritul valorilor creștine autentice.